Intr-o zi care nu anunta nimic deosebit mergi indiferent pe strada si dintr-odata cineva iti fura privirea ... privirea ta de culoarea sperantei , neumbrita vreodata de lacrimi si dezdajde ... privirea ta senina ca cerul fara nori dintr-odata nu mai e a ta ... N-ai cum sa te impotrivesti . E ceva mai puternic de vointa ta , e iubire ... e acel " ceva " despre care tot citesti in poezii pe care iti place sa le aduni dar pe care nu le-ai inteles niciodata pana acum ... pentru ca n-ai iubit pana acum ... Pentru prima oara toate versurile astea capata un sens . Dintr-odata inima ta se deschide avida de sentimente netraite inca ... Fara sa-ti dai seama incepi sa oferi cate putin cate putin din tine , la inceput o privire , un zambet , un gand , o atingere , un sarut , un sentiment , o lacrima si apoi sufletul cu totul pana nu-ti mai ramane nimic ...
Deseori ai senzatia ca golul lasat de tot ce ai dat s-a umplut neintarziat cu ganduri , sentimente , lacrimi , sufletul celuilalt ... Deseori si apoi din ce in ce mai rar ... Intre timp inveti sa te minti de unul singur ca dragostea adevarata invinge totul in calea ei si pentru asta merita sa sacrifici tot ce ai . Inveti sa te multumesti cu putin pana cand ajungi sa te obisnuiesti cu nimic ... Si ajungi sa traiesti asa , de dragul sentimentelor si al vremurilor frumoase dar trecute ...
Daca ai putin noroc s-ar putea sa mergi intr-o zi pe strada la fel de indiferent dar mult mai abatut si tot gandindu-te sa-ti dea realitatea o mare palma ... Sa te zguduie pana in cele mai adancuri colturi ale fiintei tale si sa te intrebi ce ai facut din viata ta , sa-ti dai seama ca ai irosit timp pretios in care ai plans si ai sperat si iar ai plans si ai asteptat ... fara rost ! Iti stergi pentru ultima oara ochii de lacrimile lui si spui " STOP , pana aici a fost ! " ...
Toate bune si frumoase pana acum ... dar ce faci de aici inainte ? ... Atata vreme te-ai privit prin ochii lui si acum ti-e greu sa te vezi altfel . Nu mai stii sa gasesti drumul spre tine , cea care ai fost fara el ... Nu mai esti aceeasi , nici n-ai avea cum ... timpul si tot ce ai trait langa el te-a schimbat , te-a transformat intr-o persoana pe care nu o cunosti . Ti-ai pierdut increderea in tine , in oameni , in relatii , in " te iubesc " ...
Asa ajungi sa ai ziduri in suflet !
... sa simti mai putin si sa gandesti mai mult ...
Pacat de cel care , poate , te va iubi cu adevarat vreodata si care ar merita pe deplin tot ce ai de oferit dar caruia ii va fi probabil imposibil sa treaca de zidurile sufletului tau ce le-ai ridicat din instinct de aparare ... Poate ca nu e decat o stare care dureaza o vreme pana cand inveti sa ai din nou incredere in sentimente , pana prinzi din nou curaj sa-ti deschizi inima in fata cuiva ... Poate ... dar in timpul asta se poate sa treci pe langa lucruri care au cu adevarat o valoare dar pe care sa nu ai curaj sa le recunosti . Batem cuie si le scoatem , da ... dar gaurile ?
Subiect: Şi aşa ajungi să ai ziduri în suflet... (Citit de 3339 ori)