viaţa mi-e-ntoarsă pe dos ca o mănuşă
din cer îmi cresc copaci de toamnă
din ramuri se scutură flori cenuşii
pământul mă stoarce asemeni unui nor
până la ultimul bob de ţipăt
la colţ de viaţă ascult
muzica sacadată a unei adieri de vânt
printre gânduri îngălbenite şi răvăşite,
scârţâitul bătrân al unei uşi de suflet
ce are intrare doar pe dinăuntru
îmi îndes palma pe gură să nu urlu,
dar gura strigă singură fără mine
în ce abis de suflet să o arunc
să înveţe să tacă când oricum e tăcere???
Subiect: abis (Citit de 1911 ori)
