Romanii sunt, inainte de toate - mari povestitori - . Ma gandesc la cei ce detin adevarate mitologii ale oralitatii romanesti: Anton Pann, Ion Ghica, Negruzzi din Al. Lapusneanu, Odobescu, Eminescu. O pleiada de vrajitori ai cuvantului, cum nu gasesc pereche in nici o alta istorie a literaturii vreunei tari din lume. Se trag toate acestea din farmecul si culoarea limbii române?
E greu de spus si nu sunt cea mai in drept sa raspund. Dar in diversitatea si bogatia unei rostiri in care vocabule slave, fanariote si turce se unesc, se incheaga intr-un mozaic sclipitor, pe trunchiul acelei gratii mediteraneene de esenta latina, cred ca vad integrarea celulei nervoase romanesti in universalitate.
PS: am omis pe Mateiu Caragiale. Va amintiti "Craii de Curtea - Veche"?