De ce?

[sunshine]

 Am aruncat oprivire peste tot ce am postat de cand sunt membra a forumului. Doamne , cata viata in 2006.....ce subiecte, ce veselie, cata prietenie si intelegere intre noi toti. Oare de ce , de o vreme, cand se deschide un topic nou , se gaseste cineva sa dezaprobe subiectul, se incing spiritele si totul degenereaza in jigniri si stergeri de conturi.
 Ce se intampla cu noi? Oare am obosit atat de mult incat sa refuzam sa ne amintim ce ne leaga aici? Oare nu am poposit cu totii aici din motive asemanatoare? Suntem mai tristi, mai lenesi, mai indiferenti .Desi sunt membri noi, care s-au inregistrat pentru ca le-a placut ce au citit aici, mi-e tare dor de voi toti, de serile cand nu mai conteneam cu scrisul.....si eu am obosit, trec printr-o perioada de teama, neincredere in oameni...mi se opresc degetele pe tastatura  apoi imi spun ca maine voi putea sa scriu mai mult.Dar cand reusesc sa astern cateva ganduri , ma trezesc acuzata de ceva ce nici nu am gandit, mi se impune ce sa gandesc si ce sa scriu. Unde e fair-play-ul de altadata? Unde e acceptarea si respectarea parerilor . Unde e curajul de a scrie ce gandesti  stiind ca sinceritatea ta va deranja si va aduce pareri contrarii( "nu ma mai obosesc sa postez un raspuns la acest topic, oricum nu vor fi de acord cu mine, ce sa ma chinui degeaba")?
  Ni se rade in fata daca indraznim sa visam, sa pastram un gram de naivitate care sa ne faca mai veseli, daca impartasim dragostea pe care o purtam cuiva, daca ne bucuram prea mult de ceva frumos ce ni s-a intamplat .....E trist sa vad atata tristete aici.
 

[Lady Allia]

Am aceleaşi nelămuriri şi întrebări de multă vreme draga mea surioară. Îmi spun mereu: "poate de mâine...", dar mâine nu se mai vrea a veni  . Mă întristez şi mă retrag în mine...aşa cum m-a găsit acest forum: eu şi cu mine...şi nu pot să nu mă gândesc mereu: de ce? ce ne îndepărtează sau...oare ne-a legat ceva cu adevărat? oare toţi am găsit lovetime din aceleaşi necesităţi şi îmi spun: sigur că NU! dacă l-am fi găsit din aceleaşi dorinţe şi necesitate...azi nu ar mai fi aşa.
Însă...eu m-am obişnuit. M-am obişnuit să stau la colţ  , la colţul meu, unde pot să visez, să scriu...pentru că întotdeauna scrisul mie mi-a dat o stare de bine, m-a ajutat să îmi reîncarc sufletul, să pot să îmi ridic aripile obosite şi jumulite de oboseala zilnică, griji şi probleme şi...să zbor sau să merg mai departe!
Eu am încercat să răspund multor persoane şi am ajuns la concluzia că scrisul nu mă favorizează întotdeauna şi uneori sunt înţeleasă greşit, alteori sunt judecată şi în unele cazuri greşesc eu neînţelegându-i pe alţii!
Am înţeles apoi...brusc...şi am început să plâng: nu va mai fi niciodată cum a fost!
Am ajuns (unii dintre noi) să ne plictisim să mai mângâiem, să mai înţelegem, să mai zâmbim, să mai scriem dacă nu de dragul nostru de dragul altora...NU NE MAI PASĂ!
Am devenit mai...egoişti: intrăm din obişnuinţă şi din ce în ce mai puţin din plăcere  . Când intrăm căutăm gâlceavă...vrem să ne scuturăm de nervii culeşi prin alte părţi şi...nu e corect. Când intrăm stăm pe invisible sau pur şi simplu "legumizăm" aşteptând să mai scrie şi alţii...
Nu ştiu ce s-a întâmplat, nu ştiu de ce nu mai ştim să fim apropiaţi...(poate pentru că începem să avem impresia că deja ne cunoaştem unii pe alţii şi ne-am făcut păreri şi impresii...), dar cert este că nici măcar nu mai încercăm să vrem să fim la fel de frumoşi ca şi înainte şi să spunem: "poate nu ştiu eu chiar totul... poate şi eu greşesc... poate..." şi mă gândesc că atunci poate...

Şi...revin...mă ascund în mine cu teamă...teama de a nu fi din nou singură aici... Teama de a nu mă agăţa de topicuri monolog... Aş vrea să schimb o bucată din mine cu fiecare din voi... Eu nu pot fi nici întreagă, nici nu am cum să perseverez dacă nu mă completez cu alţi oameni!
În viaţă eu cred că oamenii cu care venim în contact au o mare influenţă asupra noastră!

[alexia]

       Dragele mele, sus fruntea! V-a lovit pesimismul??? Vremurile se schimba, si noi la fel. Cred insa ca e important sa nu renuntam la ce e bun, la ce ne bucura si la ceea ce visam. Oamenii vin si pleaca - asta ne e firea. Insa daca vor mai avea ceva de spus, se vor intoarce. Lasati gandurile astea pe altadata si inapoi la scris! Nu va mai intrebati "de ce". Raspunsul, daca e stiut, e in sufletul fiecaruia si se poate sa nu il aflati niciodata. Am trecut si eu prin stari asemenea voua si prin postura omului care nu simte sau nu vrea sa scrie.

       Asadar, aveti incredere! Inapoi la scris, pentru ca fiecare cuvant este sursa de inspiratie pentru un altul!

       Cu mult, mult drag si dor,
                             Alexia