Sunt culturist, peltico, fac striptis contra cost,
Atrag fără eforturi amibele nătânge
Ce îşi sugrumă-n perne iubirea dup-un "fost"
Şi-mi pipăie bikinii, până le strig:"Ajunge!"
Sunt culturist, peltico şi beau en-gros "Red bull",
Aşa îmi cere rangul...Sunt macho de calibru,
Mă-nfrupt din conturi grase, apoi, cu un recul,
Eu mă retrag la shopping, cu apetit de tigru.
Sunt culturist,peltico.Cu biceps fabulos
Transeele iubirii străbat ca o cometă
Şi-ti defrişez candoarea, casap, până la os,
Apoi dispar in ceaţă, subtil, c-o piruetă.
Sunt culturist,peltico. Mă doare-n mocasin
Că de te-ating în treacăt,îţi tremură genunchii,
Adu-mi nişte Cinzano sau doar un jaf de vin,
Vreau să mă-mbăt ca porcu', să zbier din toţi rărunchii.
Sunt culturist, peltico.Zici că m-adori.Te cred,
Dar n-o să-mi scurmi prin suflet cu pofticioasa-ţi ghiară,
Salariul tău bicisnic n-ajunge nici de-un pled
Să-mi învelesc splendoarea. Adio şi la gară!
Poezia parodiată:
Sunt tânăr, Doamnă
de Mircea Dinescu
Sunt tânăr doamnă, vinul mă ştie pe de rost
Si ochiul sclav îmi cară fecioarele prin sânge
Cum aş putea întoarce copilul care-am fost
Când carnea-mi înfloreşte şi doar uitarea plânge!
Sunt tânăr doamnă, lucruri am aşezat destul
Ca să pricep căderea din somn spre echilibru
Dar bulgări de lumină de aş mânca, sătul
Nu m-aş încape încă în pielea mea de tigru.
Sunt tânăr doamnă, tânăr cu spatele frumos
Si vreau drept hrană lapte din sfârcuri de cometă
Să-mi crească cerul-n suflet şi stelele în os
Si să dezmint zăpada pierdut în piruetă.
Sunt tânăr doamnă, încă aripile mă ţin
Chiar de ating pamântul pe-aproape cu genunchii
Această putrezire mă-nbată ca un vin
Căci simt curgând prin trânsa bunicile şi unchii.
Sunt tânar doamnă, tânar, de-aceea nu te cred
Oricât mi-ai spune timpul nu îşi ascute ghiara
Deşi arcaşii ceţii spre mine îşi reped
Săgeţile vestirii, sunt tânăr… bună seara.