Sfaturi- Depresia.

[Just]

 Hello!Pentru ca tot am vazut eu astazi la televizor ca data de 22 ianuarie este considerata ziua cea mai depresiva din an m-am gandit sa deschid acest topic pe care il consider util .Se stie ca depresia afecteaza tot mai multe persoane din randul nostru -cauza fiind diferitele probleme ,mediul in care traim,singuratatea si mai stiu eu cate alte sute de motive.
 Sunt convinsa ca nu numai odata ne-am luptat sa depasim starea aceea atat de neplacuta si toate simptomele ce apar cu ea.Problema este delicata ,dar consider ca este un motiv de discutie si sfaturile vor fi utile.
 Voi cum reusiti sa iesiti dintr-o depresie?Ce va ajuta si va ridica moralul?Este neaparat nevoie sa consultam un psiholog sau putem sa depasim criza singuri?

 Haideti sa discutam!Ma tot intreb de ce tot mai multi oameni sufera de o forma grava a depresiei?De ce tot mai multi sinucigasi in urma depresiilor?

[|ngerMorT]

Mai, eu zic ca depinde de gravitatea depresiei. Adica exista depresia sub forma ei de boala, care e ceva chiar grav, si e nevoie de un medic, si mai sunt micile depresii, adolescentine sau nu, peste care poti trece mai usor. Am trecut si eu prin astfel de perioade, mai ales inainte sa fiu cu Andrei, pentru ca simteam ca nu am pe nimeni cu adevarat langa mine, ma simteam singura si neinteleasa. Reuseam sa trec mai usor prin astfel de momente iesind cu prietenii, fiind inconjurata de oameni. Asta m-a ajutat pe mine si cred ca e un remediu bun pentru oricine. Ma rog, pentru alte persoana functioneaza ciocolata, sau infulecarea in general  . Nu cred ca exista un remediu universal, tine de fiecare persoana in parte.

[Just]

 Nu ma refeream aici la acele crize adolescentine,ma refeream la depresiile acelea pe care le iei ca fiind o boala ,atunci cand incepi sa pierzi din greutate ,sa ai insomnii sau sa dormi exagerat de mult si in unele situatii sa ajungi chiar sa-ti iei viata pentru ca "nu ar mai fi cale de iesire".
 Am cunoscut o persoana care refuza sa mearca la psiholog si a ajuns rau.Ia somnifere si nu mai mananca decat foarte putin cand isi aminteste.Am observat ca de fapt problema sa este una inexistenta in realitate.Spune ca nu are bani defel ,dar ii merge destul de bine,normal chiar.
 Ma rog,ma abat de la subiect. Ceea ce am de spus in legatura cu topicul,cred ca cel mai bine este ca atunci cand trecem printr-o astfel de perioada este sa nu ne izolam ,sa fim constienti ca este vorba de o depresie si ca o putem trata cu ajutorul celor din jur.
 Am citit multe articole despre asta si se spune ca este bine sa tii un jurnal ,sa citesti o carte-desi cred ca ar fi cam greu sa te concentrezi ,sa faci sport si sa discuti despre problemele tale.
 Acum eu tot nu m-am lamurit.De ce atatea cazuri?Ce ce atata tragism ?De unde atata pesimism?

[sunshine]

 Am trecut prin multe, foarte muuuulte in ultimul an. Am avut zile groaznice cand nu as fi iesit din casa pentru nimic in lume.Am simtit ca nu mai pot , ca lupt cu morile de vant. La sfarsitul acestor zile , cand ma urcam in pat, incepeam sa imi studiez comportamentul de peste zi, sa-mi dau seama daca am luat-o razna  Surprinzator constatam ca eram aceeasi, doar ca am avut o zi proasta. Eu nu pot sta suparata, orice necaz as avea.Mi se pare incorect sa fac partase alte persoane la problemele mele. Cand ies din casa zambesc , glumesc , mangai copiii . Am fost intrebata des, in ultimile luni, cum pot sa fiu atat de stralucitoare, cum pot sa mai rad , cum pot sa las toate grijile in spatele usii apartamentului, dupa ce am trecut prin atatea? Nu pot decat sa raspund ca acum iubesc viata si tot ce tine de ea, am avut pentru cine lupta , am fost constienta ca va fi greu dar in niciun caz nu m-am asteptat sa fiu atat de dezamagita si scarbita, ceea ce m-a ambitionat mai mult si mi-a dat putere. Nu pot, oricat de mare ar fi necazul, sa nu rad, sa nu glumesc, sa nu spun o vorba buna .Probabil am si norocul ca ma exteriorizez . Si sunt convinsa ca , daca am ajuns pana aici fara sa simt nevoia sa apelez la ajutor, nicio depresie nu-si va face locas in mintea mea.

[sunshine]

 Nu am reusit sa-mi termin ideea ......."mamaaaaaaaaa, mi-e foameeee!"
 E drept, am avut zile cand mergeam pe strada cu nodul in gat, mai sa izbucnesc in plans.Si asta tot un pui de depresie este.Au fost nopti la rand in care plangeam pana adormeam. Au fost zile cand plangeam cu vorbe .Totusi exteriorizarea asta cred ca m-a salvat, a scos tot ce era "alterat" din mintea mea. De ce spun asta? Pentru ca , imediat dupa o asemenea stare, simteam ca pot sa duc mai departe viata asa cum era, cu sufletul mocnind . M-am complacut in suferinta asta si aproape ca devenisem o victima. Norocul meu au fost copiii mei.
  Nu stiu cum se ajunge intr-o depresie grava dar stiu ca , atunci cand ai un motiv pentru care sa-ti doresti sa ramai sanatos, cand cineva are nevoie de tine ,reusesti sa spui "Ajunge!" si sa privesti soarele ca si cum ar fi prima data cand il observi.
  Pentru mine au fost, la inceput, copiii carora li s-a alaturat  acest om minunat care mi-a demonstrat ca  toate lacrimile si strigatele de disperare nu au fost in zadar.
  Oamenii singuri , cei care au pierdut tot ce aveau mai drag pe lume ( poti pierde o persoana f draga, vederea, membrele etc)sunt cei mai adesea expusi la depresii. Pacat ca,in ziua de azi, copiii sunt si ei incercati de multe cumpene si multi dintre ei nu sunt atat de rezistenti ca sa razbata.
  Sfaturi.....viata e una singura, buna, rea, e de datoria noastra s-o acceptam si s-o traim.

[Semiramis]

singurul sfat pe care îl pot da unui depresiv sau cuiva care are pe cineva drag lângă el, suferind de acestă boală este consultarea unui medic psihiatru. numai acolo se poate găsi ajutor de specialitate. să nu uităm ca depresia este o boală,  ca oricare alta, care trebuie tratată. depresia nu este o angoasă de 9 seara, nici că nu ţi-a ieşit proiectul sau şeful care te bate la cap. depresia nu te lasă să faci următorul pas, la propriu. e o hoardă de şoricei care se plimbă pe circumvoluţiuni şi nu te lasă să îţi găseşti locul. depresia te face să izbucneşti în plâns atunci când vorbeşti de nimicuri. e ceva care doare mai mult decât o fractură fizică. e o fractură a sentimentului de bine din propria-ţi minte. e foarte personal.
de cele mai multe ori gândim cu sufletul şi încercăm să-i ajutăm pe cei dragi şi depresivi. dar nu le facem decât mai mult rău. aşa că...numai un ajutor competent îi poate vindeca. iar depresia este boala secolului.

[Emma]

Depresia boala secolului...perfect de acord..de la al mai mic pan' la al mai mare... E mai greu insa atunci cand ne lovim de reticenta unor persoane care nu vor sa accepte depresia ca pe o boala si nici sa nu intre in discutie atunci cand vine vorba de niste simptome...care pot fi confundate cu o boala fizica. Eu stiu ce inseamna depresia...dar m-am rezolvat...noi cei deschisi suntem mai usor de vindecat...greu le este celor care se inchid in ei si nu accepta nimic din exterior. De exemplu:

Ce solutie as avea eu in situatia urmatoare:

X-escu are 45 de ani, e casatorit are 2 copii minunati. Nu exista probleme in familie (cel putin la suprafata, poate ca el vede altfel lucrurile, si exista un conflict interior). Intr-o zi se trezeste si se simte extraordinar de rau, tulburari de vedere, durere de cap. Merge la neurolog..face tomografie, nu iese nimic...timp de 2 ani se simte rau iar simtomele se schimba. Acum de exemplu simte furnicaturi la nivelul membrelor, moleseala fizica, nevoie de somn, irascibilitate, dureri de ceafa, senzatii de caldura si frisoane...A mers la doctori...nimeni nu a gasit nimic fizic...iar neurologii au spus ca poate avea o mica anxietate. Nimeni (competent) nu i-a spus serios: TU AI DEPRESIE. Nu vrea sa inteleaga ca aceste dureri (somatice) sunt pe sistem nervos, si ca are depresie. Oricat de mult am incercat sa-i explic ceea ce se intampla cu el nu intelege....se simte din ce in ce mai rau...nu face nimic...

Nu stiu...oamenii de pe vremuri erau altfel...nu statea bunica mea care punea sapa in spinare si mergea la camp sa se gandeasca oare psihicul ei n-o fi prea solicitat..sau ca are o mica depresie...atunci cel care suferea de depresie primea eticheta : E NEBUN..acum lucrurile stau altfel..nevoile din zilele noastre s-au schimbat, la fel si cerintele...iar depresia apare ca reactie la neputinta noastra de a ne adapta la acestea..
 

[viulian]

Pai daca stii de depresie, inseamna ca stii ca aceste transpuneri in fizic sunt un protest sau o nevoie de atentie nu ? De ce omul ar vrea sa se vindece cand deja are parte de atentia pe care o cauta, nu ? [zic si eu...]

[Switty]

Da, depresia este boala secolului - nu are limita de varsta, nu tine cont de sex , de mediul de provenienta sau de vreun alt criteriu de selectie. Poate fi de scurta durata - "tratabila" fie de insasi persoana in cauza (in mod ideal  cu ajutorul familiei, prietenilor, celor apropiati/iubiti) fie de catre un psiholog/terapeut (a nu se confunda cu psihiatrul) sau de lunga durata cand situatia treneaza si escaleaza ajungand pana la tentative de suicid, moment in care este necesara interventia si supravegherea medicala.
As spune ca predispozitia pentru cel din urma tip de depresie o au persoanele cu o natura cunoscut pesimista, inclinate spre o atitudine negativista, cu tendinte de distorsionare si chiar exagerare a unei situatii traite. Sunt persoane care au trecut prin multe incercari de-a lungul vietii, incepand chiar la o varsta frageda ( i.e Strumfita, draga de ea..), dar nu s-au lasat incovoiate, mutilate mental. Sufleteste, da, o perioada, insa persoanele cu astfel de tarie psihica si de caracter, resusesc sa se vindece prin autosugestie, autoanaliza si realizarea valorii proprii si a vietii in sine.
Atunci cand e cazul, cand nevoia o cere, e bine sa cerem ajutorul..si sa-l acceptam atunci cand se ofera. O batalie se pierde prin neprezentare, dar si prin abandon.