Abandonul

[Just]

Tot mai des se intampla sa intalnim copii tristi ,crescuti de bunici sau de rudele apropiate si indepartati de parinti.Abandonul (chiar daca e temporal) cred ca afecteaza viata copilului.Am ajuns in situatia de a ne intreba daca parintii care pleca sa munceasca in alte tari au dreptul sa foloseasca drept scuza : ”e pentru ca vreau sa-i ofer ce este mai bun copilului meu”. Oare  mai presus de jucriile valoroase ,conditii de trai ridicate sau cadouri scumpe trimise de pe alte meleaguri nu se afla starea de bine pe care o simte copilul in preajma parintelui?

Voi ce parere aveti?Distanta dintre ei si parinti ii marcheaza pe copii?Au scuza parintii ce-si abandoneaza ,fie si temporal , copiii?

[viulian]

Dap, clar!

Problemele de relationare din copilarie decid mult felul de a se relationa al individului la varsta adulta.

O cautare pe Google despre codependenta si lipsa apropierii si a iubirii va revela multe articole de specialitate..

De exemplu: http://www.silcom.com/~joy2meu/codependent2.htm

[digitty]

daaaaaaa... eu cand eram mica, pana la varsta de 6 ani am fost crescuta de bunici. Iar acum mama cu tata se mira de ce nu sunt apropiata de ei.    ... si nu e neaparat ca nu vreau sau mai stiu eu ce...pur si simplu nu pot sa fiu apropiata de ei

[Semiramis]

problema noastră este sărăcia. aşa cred eu. oamenii pleacă şi fac tot felul de munci necalificate prin ţări străine pentru bani, nimeni nu pleacă de bine.
eu ce să spun...am fost crescută de bunici, până am început să merg la şcoală. apoi în fiecare sâmbătă mă întorceam la bunici. nu am simţit lipsa părinţilor, chiar dacă până la 6 ani îi vedeam foarte rar. bunicii mi-au dat absolut tot de ceea ce am avut nevoie. am avut o copilărie mai mult decât fericită.
dar fiecare înţelege prin ochii proprii ceea ce se întâmplă în jur.
viaţa fiind foarte grea, poate că mulţi dintre oamenii care încearcă să facă nişte bani în afară, la căpşuni, în construcţii sau având grijă de bătrâni, nu au posibilitatea să lase copii la nişte bunici viguroşi şi cu stare materială satisfăcătoare. îi lasă la rude care sunt la fel de amărâte. numai gândiţi-vă ca unii copii stau într-o casă de ţară, fără canalizare sau chiar fară curent, cu şcoala la 10 kilometri depărtare. iar bieţii copii stau cu speranţa că mama şi tata se vor întoarce şi vor duce un trai mai bun.
sunt de judecat oamenii care nu se gândesc la copii lor.
din păcate în românia nu există asistenţă socială. absolut deloc. iar sărăcia este foarte mare...

[Just]

Este intr-adevar greu si uite ca sunt unii parinti care pleaca ,dar de intors nu se mai intorc.Era cazul unui baietel de 5 ani daca imi amintesc bine.Mama plecase ca sa lucreze in strainatate pe motiv ca vrea sa-i ofere copilului o viata mai buna.Cel mic a ramas in grija bunicilor ,dar care plangeau pentru ca el este trist si nici ei nu mai sunt in putere sa aibe grija de el.Mama...ei bine mama si-a format o alta familie,avea o fetita noua nascuta ,avea grija de copiii sotului ,iar cel ramas in grija bunicilor cu lacrimi in ochi spunea ca ii este dor de mami si ca stie el ca se intoarce ,dar mami nu s-a intors.

Cateodata stau si ma intreb daca este posibil ca parinte sa-ti abandonezi propriul copil fara nici un resentiment .Oare nu ii iubesc pe cei mici sau poate ca ii considera o povara sau cum se explica faptul ca-i lasa pe mana rudelor si uita de ei ,cum se explica faptul ca-i uita prin orfelinate fara sa-si mai aminteasca numele celui nascut din ei ?

E greu ,dar daca reusesti sa te hranesti pe tine atat cat reusesti oare nu gasesti si pentru el de vei lupta?Copilul cred ca de ar fi pus ca sa aleaga intre o zi fara mancare si o viata fara parinte cred ca ar alege prima varianta plus ca exista sansa ca daca esti om cinstit si nu te sustragi de la orice fel de munca pentru inceput sa izbavesti chiar si cu sufletul cel mic langa tine.

Nu stiu ce sa mai spun .Va mai poftesc si pe voi.

[Rebecka]

Nu imi amintesc in ce emisiune am auzit asta si nici cine a spus-o, dar avea dreptate: E umilitor ca tara noastra nu ne da posibilitatea de a ne creste copii , si trebuie prin orice mijloace sa o facem...(se referea la plecatul ptr a-i oferi copilului o viata mai buna)


Sunt de acord...daca am pune sa aleaga un copil intre mancare si parinte clar alege parintele, insa tu ca parinte poti accepta sa iti vezi copilul flamand si sa ai satisfactia ca esti alaturi de el?

Sunt cazuri in care copii mananca zilnic un colt de paine..ce vor ajunge copii astia cand vor creste, chiar daca parintii sunt alaturi de ei?Oare vor mai creste?Oare ...ati inteles ideea..

Referitor la parintii care isi abandoneaza copiii..nu au nici o scuza...dar cei care vor sa faca ceva ptr copii lor , sunt de admirat..nu e deloc usor sa stai departe de casa, de familie, de cei pe care ii iubesti..e al naibii de greu, credeti-ma!

[Lady Allia]

Eu am mai raspuns intr-un fel sau altul unei astfel de provocari..."saracia la noi" si am fost pusa "la colt" prin fraze de genul: "ei sunt de vina", "nu se poate ca oamenii sa nu isi gaseasca servici daca chiar vor", "nu cred ca se poate muri de foame", "nu mai sunt salarii atat de mici"...etc
Si la subiectul in care s-a discutat despre tinerii care stau inca la parinti desi si-au intemeiat o familie am adus vorba despre efectul saraciei in aceste cazuri...si mi s-a spus ca fiecare trebuie sa luptam pentru a iesi din aceasta situatie si s-a batut apa in piua pe fraza "daca eu am putut si altii pot".
Revin...nu e adevarat! E adevarat ca eu pot, ca x poate, dar asta nu include toate variabilele...y,z...
Daca eu pot...nu toti au aceasta sansa...si nu depinde doar de oameni sa reuseasca in viata. Din pacate asupra multor persoane cade foarte greu situatia familiala din care provine, accesul pe care l-a avut la educatie, la scoala, sansele care li s-au ivit pe parcurs, factorii exteriori care l-au modelat sau care l-au afectat si multe altele.
Chair daca se va gasi un post liber de munca...acesta va fi clar ocupat in primul rand de cineva cu studii universitare (nu ca asa s-ar vrea, dar acum sunt posturi unde acestia sunt prioritari...)si doar apoi de cineva cu studii medii sau chiar fara studii (dupa prospectarea si intervieverea candidatilor) - rar va fi invers!
Mai intreb si asa: cati candidat cu studii universitare ati vazut voi pe posturi de agent comercial? Eu am vazut foarte multi! Am vazut si infuzia de taximetristi cu diploma de ingineri, doctori, etc...De ce? Foarte simplu! In Romania nu exista inca respectul din partea patronilor pentru cei care au facut o facultate. Ei angajeaza persoane cu studii universitare doar pentru ca sunt nevoiti si obligati in anumite conditii, existand inca binecunoscuta fraza: "ce? el daca a terminat o facultate inseamna ca e mai destept?". Nu obligatoriu, dar de regula in facultate a invatat ceva, a ramas cu ceva, iar anii petrecuti acolo categoric au avut o amprenta importanta asupra viziunii si educatiei sale. Cei care nu au invatat sunt "leprele societatii" care s-au nascut cu bani, au fost educati cu bani si banii ii vor ajuta mereu sa iasa din orice rahat!
Apoi, ma opresc asupra celor care nu au putut urma o facultate sau termina un liceu...acestia din urma nu prea au sanse, iar cei cu liceu au sanse din ce in ce mai putine. Locurile de munca pentru aceste doua categorii sunt din ce in ce mai restranse si destul de prost platite. Solutia lor? Sa plece afara sa incerce marea cu degetul...

Revenind la topic...eu sunt de parere ca un parinte NU ARE DREPTUL MORAL si SUFLETESC sa isi paraseasca copilul pentru a lucra in strainatate inainte de a verifica de 100 de ori siguranta acestuia (din toate punctele de vedere) in lipsa lor.
La noi in tara plecatul in strainatate a devenit un fel de "goana dupa aur" este o "mondenitate"...suntem mai "cool" daca am fost in strainatate si am venit cu ceva valuta in tara..., iar faptul ca am lasat in urma copii care plang de dorul parintilor, care nu isi mai simt copilaria asa cum ar trebui, care nu mai au nici un fel de stabilitate familiala fiind plasati de la bunici la alte rude familiale sau uneori in orfelinate...este deja urlator la cer si ingrijorator!!!
Plecatul acesta nu se mai face doar din necesitate ci si din iresponsabilitate atat din partea parintilor, cat si a statului roman care e a "n" oara cand se freaca cu mainile la cur (scuzati-mi expresia) si nu gasesc nici un fel de solutii pentru cei fara servici si pentru copii parasiti sau aruncati de la unul la altul...
Avem miliarde de lei pentru covoarele rosii in sala parlamentului, pentru deplasari ale ministrilor in diverse tari, pentru masini de lux, pentru pensii si salarii...si nu avem niciodata solutii pentru cei defavorizati sau ba da...avem: sa le impozam si mai mult banii si asa putini!

[ONLY DESIRE]

cred ca la acest topic sunt indreptatiti sa raspunda cei care au rabdat cu adevarat de foame,cei care au stat acasa si nu au mers la scoala pentru ca mama si tata nu aveau bani sa le cumpere caiete si haine.Nu poti intreba o persoana care a dus o viata decenta,daca e normal ca parintii sa isi lase copiii in tara si sa plece in strainatate sa munceasca,pentru ac raspunsul e "nu' cu siguranta.
Daca ne referim la acel tip de parinti,care isi lasa copiii in tara si uita de ei,intemeindu-si alte familii in strainatate...mi se pare ca deviem putin de la subiect:acei parinti si-ar fi abandonat copiii oricum-nu era necesar sa plece in strainatate pentru a face acest lucru;nu au dreptul sa fie numiti parinti,pentru ca nu le-ar fi pasat de copiii nici daca ar fi fost langa ei.
Am intalnit zeci de cazuri in care parintii pleaca in strainatate,iar copiii raman cu bunicii,ori alte rude.In 90% din cazuri,parintii respectivi au reusit sa isi faca o viata acolo..in timp,e adevarat;au reusit acolo in cel mult 5 ani ceea ce aici nu au reusit in 20 de ani(desi aveau o parte din ei,facultatea facuta).Si-au luat si copiii acolo,oferindu-le un viitor,un viitor la care in Romania nici nu ar fi visat.Pot fi condamnati acei parinti?
Bineinteles ca lipsa parintilor afecteaza copiii,dar si privarea de un viitor mai bun ii afecteaza!
Parerile sunt impartite in functie de propria experienta!

[sunshine]

 Oricat de greu ti-ar fi sa traiesti langa copilul tau, ai face orice sa ii asiguri strictul necesar. Un copil intelege cand nu are pentru ca nu se poate si acest copil nu va cere niciodata imposibilul. Acesti copii necajiti sunt si cei care stiu sa aprecieze o bucata de paine, stiu sa imparta cu ceilalti frati, sunt copii model la scoala si vor sti mereu ce inseamna onsetitatea si cat de greu se castiga painea cea de toate zilele. Ce rost are daca parintii( in special mamele) le trimit bani de la mii de km? Oare acesti bani vor reusi vreodata sa inlocuiasca mana parinteasca ce isi doresc sa le mangaie fruntea inainte de culcare? Banii se duc, la fel si copilaria. Dragostea parinteasca niciodata nu va fi recuperata, copilaria niciodata nu va putea fi retraita. Oricat de greu ti-ar fi sa -ti gasesti de lucru fara sa-ti lasi copilul cu sufletul mahnit,atata timp cat poti pleca peste granita si faci sacrificii acolo sa-ti platesti o chirie sau sa -ti asiguri hrana zilnica, tot asa poti sa o faci langa copilul tau. Oricat de mari averi ai strange nimic nu se compara cu dragostea , ochii , imbratisarea, sarutul copilului tau. Copiii ne vor langa ei , nimic pe lumea asta nu va reusi sa inlocuiasca un parinte prezent oricand au ei nevoie , de un sfat, de o mangaiere, de o incurajare, de un zambet, de o lacirma de fericire, de doua brate care sa-i tina strans atunci cand simt ca li se destrama lumea.
  Nu as da pentru tot universul o zi din viata mea ca mama langa copiii mei, o seara cu  sarutul si imbratisarea de " noapte buna mama, te iubesc".

[ONLY DESIRE]

Nici eu nu as fi vrut mai mult,daca pentru acest lucru ar fi trebuit ca parintii mei sa plece de langa mine,dar sunt cazuri in care chiar e ultima solutie.Bineinteles,acest lucru nu explica acest "fenomen" al plecarilor in strainatate.Solutii s egasesc,dar sa ne gandim ca nu toata lumea e inzestrata intelectual sa le gaseasca...aleg ce li se pare mai simplu:sa culegi capsuni pt 1000 de euro nu necesita prea multa inteligenta,pe cand sa castigi in tara peste 5 mil,necesita anumite cunsotinte.