Mă-ndrept spre Éden... draga mea, nu plânge...(sonet -replică) de Rudy Valentino

[saab]

Mă-ndrept spre Éden... draga mea, nu plânge....(sonet -replică la 'dreptul de a regreta... ' de Rudolph Kuttesch)  

Text semnat de Rudy Valentino

 

 Sabinutzei

În labirintul crucilor de fum
N-aud foşnind mătăsuri... nici dantele
Nu-ntrezăresc...străin mă simt de ele.
Prin crăpături de gând, mai cade scrum.

Schimonosite răgete, prin piele,
Ţâşnesc şi lasă urme de dum dum.
Ajută-mă!Iubirea mi-e olum,
Iar zeul de seviciu,-n caravele,

Îşi poartă plictiselile, stingher.
Genunchii-ţi desfrunziţi, cu dalţi de sânge,
Cândva, ciopleam prin ochii lui Homer.

Atâta am... o dragoste... mi-ajunge.
Şi cu speranţa prinsă la rever
Mă-ndrept spre Éden... draga mea, nu plânge...



Poezia de la care s-a pornit:

-aud în labirintul viu al crucilor de fum, foşnind mătăsuri,
dantele albe, cuvinte parfumate,
prin crăpături de gând, prelinse răgete schimonosite,
lacrimi,
dureri abandonate,
sus – jos,
noroaie,
fapte,
fapte…
……………………………………………………

cică uliului i s-ar preda lecţia faptică despre zbor…
melcului i s-ar cânta cu voci sopran, de împrumut:
„melc, melc,
codobelc…”

arcuitului curcubeu i s-ar preda lecţia despre dispersia luminii…
luminii…lecţia despre clipirea zgomotoasă a întunericului…

doar cubului i se predă, la nesfârşit, lecţia despre cub:
„ se ia o bucată de piatră,
se ciopleşte cu daltă de sânge,
se lustruieşte cu ochiul lui Homer,
se răzuieşte cu …”

…omului mereu şi mereu, peste capetele înnegrite ale îngerilor,
despre…omenie?
………………………………………………………………….

- ajută-mă, Te rog, să inspir prin toţi porii trupului meu uimit,
sfârşitul acestei lecţii scrijelite nevăzut, hârş, hârş…
pe tabla neagră, agăţată strâmb
de genunchii desfrunziţi
ai zeului de serviciu…

de Rudolph Kuttesch
 

[Lady Allia]

în drumul meu închis spre Eden draga mea
te duc cu mine-n mâini,
în degete,
la sân
pe buze te-aş lua şi-aş săruta toţi sfinţii,
dar drumul este unul
şi este calea mea

oricât de minunată e-aleea pentru mine
mi-s paşii dălţi de sânge
strigându-te pe tine
Ajută-mă!
dar glasul e mut aici în cer
e pus în rugi pe cruci
apucă-mi gândul trist
spre seară când te culci
sărută-mi amintirea - speranţă la rever
şi poate-mi dă concediu
măcar o clipă-n cer
să te sărut napoi...

mă-ndrept spre Eden...draga mea nu plânge
căci dragostea ce-o am
e una şi-mi ajunge!

..................

mă iertaţi, dar nu m-am putut abţine...de la replica replicii  .
frumos spus Rudy..., dar de ce atât de trist? - sonetul...