Intre noi dormea o patura, intre noi era cald. El era rece, eu tremuram. Mi-a mangaiat, parca cu teama, parul si patura adormita dintre noi s-a facut din ce in ce mai mica, iar noi, din ce in ce mai calzi. Imi acordasem bataile inimii, ce-mi clinchetea acum in ritmul mangaierii - sovaielnice, usoare, dulci. Am oftat, iar rasuflarea mea sonora, topita in spatiul dintre noi i-a smuls un zambet nevazut. Mangaierea a zambit si ea, apasat, vibrandu-si in coborare linia curgatoare.
Doi goi, iar eu iubita doar de-o mangaiere.
Aceasta e povestea mea, ACEA poveste care nu incepe niciodata, care se termina dupa o clipa, dar pe care tu, in lumea cea mica si plina de sens pe care o porti mereu in tine, o traiesti mai intens decat o viata intreaga. O poveste care aduce cu ea regrete si nopti cu perne ude, mandrii ranite... Am vrut atunci, odata, sa fiu un fel de Cronos, sa smulg un fir din nisipul Timpului, sa il implor sa mearga inapoi...
Eu am calcat pe dorintele lui, el mi-a zdrobit un vis. In cateva cuvinte.
"Inima mea apartine acum altcuiva".
"Acum" devenea din ce in ce mai des "atunci", in mintea mea eram eu, era el, eram noi; eu nu il refuzasem niciodata. Il iubisem din prima clipa, asa cum o facuse el.
Dar realitatea nu intarzia sa lupte pentru drepturile ei si lucrurile se schimbau, "acum"-ul era cel de azi - sterp, plans, iar "atunci"-ul statea din nou sub semnul ignorantei mele.
"Cu acceasi moneda. Dragostea se sacrifica si uneori razbuna."
Si poate ca inca mai doare.
Subiect: Doi goi (Citit de 4450 ori)
