De iubire patimasa ...

[Doniacris]

De iubire patimasa suflet-mi e plin

Dulce chin cu greu apasa, fara sa ma inclin.

Dragostea-i de vina, cred, cu ai sai fiori

Ce ma face sa m-avant pana peste nori!



Toate acestea se petrec ... nu e nici o luna,

Constiinta in van imi spune ca sunt o nebuna

Din adanc noi simtaminte se pronesc spre cer

Rele si necazuri taote se topesc si pier.



O traire ireala pe pamant se contureaza,

In zadar ma lupt cu mine sa-mi mentin constiinta treaza,

Din strafundurile mele se inalta razvratite

Sentimentele latente, pana acum nesocotite.





O! Si cat navalnic foc al dragostei revarsa

Sentimentele incuiate si tinute fara sansa

Ce-i iubirea?! Se intreaba in a ei zburdalnicie

E izvor de fericire, dor, durere, nebunie ...



Toate aceste idealuri adunate-ntr-o simtire

Se topesc incet si mor daca n-au in piept primire.

Acest piept suav si dulce, primitor si dragastos

Se numeste-al meu iubit ... si cat suna de frumos!



Este dulcea mea ispita, ivita din univers

Ca sa-i fac o prezentare prea sarac ar fi un vers.

Poarta-n el cu-nsufletire multa patima si dor

Frumusete, pasiune si cumplit face amor!



Lasa-n urma zile grele, amintiri si suferinti

Si mi se deschide tot, facand noptile fierbinti

Vine va un val vartej si e plin doar de speranta,

Pentru el lume nu-i nici obstacol, nici distanta!



Vine-n fuga cea mai mare sa traim timpul din plin

Ce pacat ca dup-o noapte socotim ca-i prea putin.

Pleaca apoi in lumea lui de-al meu suflet insotit,

Mangaindu-se cu gandul si stiind ca e iubit!



Si din nou revine-n inimi dorul si-asteptarea grea,

E cumplit s-astepti atata pana ne vom revedea.

Fiindca greu mai trece timpul si-asta trebuie s-o stii

S-ar dezintegra pamantul de nu ne vedem o zi!