POVESTEA SĂBIILOR DEVENITE FIRE DE IARBĂ

[George Ene]

     Povestea săbiilor devenite fire de iarbă

     Daţi-mi voie să vă reproduc dintr-o scriere foarte veche, scrijelită înainte de Potop pe nişte pietre ciudate – păstrate sub jurământ sacru într-o bibliotecă secretă – despre cum firul de iarbă, care acum e fir de iarbă, a fost altădată sabie, pe când barba Împăratului Alb era locuită de prepeliţe uriaşe, în care-şi făceau veacul era peste a fost odată ca niciodată câteva rastele cu săbii existente pe Lună, pe când Luna abia se aciuase în zonă, adică jur-împrejurul Pământului şi adăpostea Oastea Cerului, condusă de Împăratul Alb.
     Şi veneau flăcăii, toţi unul şi una, pentru că pe atunci nu se făcea distincţie între unul şi una, şi luau săbiile, şi încălecau pe caii lor iuţi ca gândul să plece încotro le arăta degetul Împăratului Alb, mai precis în împărăţia vecină, că acolo se trăia mai bine, la dracu’ de ce să se trăiască acolo aşa şi pe dincolo, încât îi sufoca invidia că ăia aşa, iar ei neaşa.
     Şi se zbârlea barba Împăratului Roşu, când la hotare se arătau săbioşii, toţi unul şi una, încât, de obidă toată suflarea împărăţiei lui se ruga la Al Bătrân să-i întâmpine cu foc mistuitor pe invadatori, ceea ce s-a şi întâmplat o dată, de două ori, de nouă ori.
     Şi azi aşa, şi mâine tot aşa, până când s-a supărat Ăl Bătrân, că prea e deranjat pe nepusă-masa, şi-a poruncit armurierilor săi să pornească o ploaie miraculoasă peste împărăţia invadată, încât să nu se mai vadă om cu oamă, să li se topească săbiile, să moară şi Împăratul Alb, iar pe grămada săbiilor strânse cu iuţeală, ca şi pe barba împăratului să crească iarbă, s-o pască vitele, mai întâi, iar dacă se va dovedi suficient de moale şi de  catifelată, să fie destinată şi picnicurilor, iar săbiile netopite de ploaia aceea miraculoasă să fie păstrate în muzee, spre pomenirea respectivelor vremuri demult apuse.
     Iar dedesubtul celor scrijelate pe pietre, cum spusei, se poate vedea şi astăzi degetul arătător al Ălui Bătrân, ceea ce de atunci şi până astăzi vrea să însemne
                                             AŞA SĂ FIE, adică AMIN.