Întrebarea lansată de prietenul nostru Iulian se cheamă un… “clenci”. De ce? Pentru că o asemenea întrebare se închide în ea însăşi, ca un cerc. Mai clar, atât în modul dialectic de gândire, cât şi-n modul metafizic de gândire, ambele părţi ale întrebării trimit una spre cealaltă, se lămuresc una prin cealaltă, mai precis cer să fie explicate una prin cealaltă. Şi mai clar, expresia “Filosofie de viaţă” (= Filosofia Vieţii), trimite, spre a fi explicitată, către “Viaţă”, în sensul de “viaţă trăită”. Dar, atenţie!, nu putem conchide cu necesitate (adică nu putem filosofa = FILOSOFIE) despre un eveniment (în cazul de faţă despre VIAŢA), decât numai DACĂ, sau, mai corect, decât numai DUPĂ ce-am parcurs-o. Căci, una din definiţiile Filosofiei Vieţii e aceea de “Summa de concluzii postfestum privitoare la FPO (Fenomene, Procese, Obiecte) specifice vieţii trăite”, în cazul nostru, Summa (în latină = sumă) de concluzii privitoare la VIAŢA TRĂITĂ.
Dar, înainte de a continua, vă voi spune pentru ce scriu FILOSOFIE, şi nu FILOZOFIE. Păi, “filosofie” înseamnă (în greceşte) “dragoste de înţelepciune” (fileo şi sofia), pe când “filozofie” înseamnă (tot în greceşte) “dragoste de întuneric” (căci “ozof“ – “ozofie” înseamnă întuneric, întunecime).
Dar să revenim. Dacă Iulian ar fi întrebat: “Care este crezul (imboldul, opţiunea călăuzitoare etc.) voastră, care vă pune în mişcare (vă conduce, vă e îndemn) în viaţă?”, să fiţi siguri că el ne-ar fi obligat la răspunsuri clare şi concise, fără balansuri – aşa cum se văd în răspunsurile colegilor, deşi toţi au intuit întrebarea şi s-au străduit (ba chiar au şi reuşit) să răspundă corect la întrebare.
Constat cu plăcere că Inda a sesizat neajunsul întrebării din titlul topicului, şi a răspuns impecabil (o citez): “Suntem în continuă schimbare şi de aceea nu consider că un citat ne poate reprezenta de-a lungul întregii vieţi…” (Ca apoi să-l invoce pe Nichita, care a spus ca "a fi continuu înseamnă a nu fi". Dar şi Nichita a amestecat lucrurile, întrucât “continuum-ul” lui e, de fapt, un discontinuum, căci “a nu fi” nu poate fi, în nici un caz, “a fi continuu”, întrucât “viaţa” nu “înseamnă a nu fi”, ci “a fi”; căci, indubitabil, dacă nu mai suntem, (nici) nu mai vieţuim…
În ceea ce mă priveşte, drept crez (îndemn) în viaţă, eu mi-am ales o strofă din Tudor Arghezi, pe care o rostesc, aproape în fiecare zi, în gând, atunci când simt că mi-e greu. E din poezia “Inscripţie de bărbat” şi o citez din memorie, aşa cum am reţinut-o eu:
“Fă-ţi datoria până-n capăt bine:
Sunt datorii şi ţelul şi povara –
Fie că mângâi omul, fie că-i aperi ţara,
Şi-aşteaptă-ţi sfârşitul cu fruntea sus, că vine!”
…În concluzie: merită să dezbatem această temă! Măcar spre a ne limpezi noi înşine.