frumusetea unei fotografii

[Lorelei]

Frumusetea unei fotografii are intotdeauna in ea ceva frivol. Nu ti se daruieste intreaga, numai a ta, a privirii tale (caci frumusetea e intotdeauna a privitorului, nu a obiectului privit). Ii lipseste misterul prim al oricarei comori care se destainuie. Iti lasa nostalgia tampa ca n-ai vazut-o primul, ca o femeie care s-a daruit deja altcuiva si pe care cumva n-o mai poti crea tu, intreaga, numai a ta, pentru ca apoi s-o oferi altora daca vrei. Fotografiile sunt femeile altora pe care din plictis sau dintr-o generozitate in acelasi timp egoista ni le ofera noua spre admiratie sau spre posesiune incompleta. Si totusi... ochiul ramane intotdeauna avid de frumusete... 

Poate fi frumusetea unei fotografii (fie ea portret, peisaj, obiect etc) egala cu frumusetea realitatii pe care a surprins-o in ochiul de sticla al camerei?

[Semiramis]

fotografie...ai reusit draga sirena (cand iti scriu, totul e atat de personal si a zambet imi fug buzele, neputand a nu-ti spune "sirena") sa imi aduci aminte de pozele sepia cu femei frumoase.
fotografia cuiva necunoscut este ceva magnific. intinsa pe divan, cu pene la palarie. frumoasa, misterioasa. incitanta. poti fi gelos pe persoana care i-a surprins acea expresie, expresie numai de ei doi stiuta: fotograf si model. complicitatea ce se banuie in ochii ei...ochi care, poate de multa vreme nu mai privesc. superb...desuet.
ceea ce imortalizeaza camera, este insusi momentul unic si real...nu stii care este adevarul. frumusetea unei fotografii e insasi imaginea naturala, se contopesc. sunt una.
necunoscut...dorinta, frivol intr-adevar! si niciodata a ta. si de neschimbat. nu putem decat sa ne supunem neputinciosi si docili sentimentului ce ni-l creaza.
in acest moment nu ma pot referi la alt gen de poza, decat acesta ce instinctiv imi apare in fata ochilor, altfel, daca as vorbi despre altceva, as viola trairea pe care o am si nu ar fi corect. raman la frumoasa doamna ce a trait la inceputul secolului si care cu perle la gat, s-a lasat prada nemuririi, pozand pe acel divan, in acea camera, zambind.

[Lorelei]

Zambesc. Uite ca acum avem doua puncte de vedere. Eu ma refeream la altceva. Si ideea mi-a venit privind o fotografie facuta undeva la mare. Ma uitam la ea cu atata jind de a o fi vazut in realitate, de a fi fost ochiul meu avid de frumusete acolo, ca am fost geloasa pe ochiul care a vazut primul si care mi-a rapit cumva nebunia comtemplarii prime, oferindu-mi (ca o consolare mangaietoare de crestet) o biata copie... ca si cum ti-ar canta cumva cineva (cu voce frumoasa, nu-i vorba, dar totusi comuna si fara acompaniament) piesa preferata in ureche. De-asta intrebam cumva: poate cuprinde copia in ea tot atata frumusete pe cat realitatea de la care a pornit? sau o poate vreodata depasi in vreun fel? 

[Semiramis]

ok, ma voi referi la punctul tau de vedere.
natura noastra ne face sa fim subiectivi si sa raportam totul la sentimente si perceptii proprii. greu putem atinge obiectivitatea. sau empatia. oricat am incerca, o poza ramane o simpla poza, cuprinzand trairile celui ce a nascut-o...
luand concret exemplul tau, fotografia cu marea, putem detalia:
1. nu esti in poza, nu ai facut-o tu. doar o privesti. oricat ai inchide ochii, nu te poti regasi acolo. n-ai simtit tu nimic. nu tu ai vazul valul spargandu-se de tarm. te poti bucura de idee si atat. de ideea de mare. si ramane o simpla poza.
2. esti legata de acea poza, esti in ea sau ai facut-o tu cuiva. cuiva cunoscut. atunci da, te poti bucura din plin de ea, de fapt de amintirea a ceea ce ai simtit atunci. dar mai mult  nu poti face...nu poti simti.
in ambele cazuri...momentul se estompeaza.
si atunci, prefer sa raman la poza draga mie, poza pe care am dezbatut-o in primul meu raspuns. 

[alexia]

                Fotografia...simpla imagine care ne duce "in cautarea timpului pirdut"...
                O fotografie te poate transpune in lumea ce a incercat sa o cuprinda, sa o pastreze. Ramane ca privind-o sa simti gustul clipei, mirosul marii la rasaritul soarelui, cantecul valurilor ce imbratiseaza stanci sau saruta plaje, poti simti nisipul fin sub talpi sau apa mangaind gleznele...
                Fotografia este doar conexiunea, niciodata realitatea!

[Lorelei]

Raspunsurile voastre m-au dus cu gandul la cum gandeste lumea in general in stereotipuri. Adica eu am zis asa: "o fotografie facuta undeva la mare" si imediat lumea s-a gandit (a nu se intelege gresit, asa as fi gandit si eu!) la o fotografie cu valuri, plaja, nisip, vara, talpi goale, cochilii... Ei, fotografia care a declansat acest topic e una plina de gheata, iarna, cu niste stavilopozi (http://hex.ro/gallery/index.php?album=%2Fmangalia_zapada%2F&image=Stavilopod.JPG). E foarte greu sa iesim din niste paradigme de gandire, sa depasim niste limite, dar probabil ca asta va face subiectul altui topic.

Ei, acum ati vazut fotografia. Revenind la subiectul propus, ce parere aveti?

[Iosif]

Fotografia este arta. Poate avea aproape acelasi efect ca si pictura (fara mirosul vopselei, evident). Frumusetea unei poze depinde de mai multe lucruri, dar in primul rand se supune ochiului critic. Ochiul critic poate contempla aceea "lucrare" oricand doreste, o poate recreea in fictiv, la fel ca situatia reala. Desi trairile propriu-zise sunt reduse fata de momentul imortalizat, o poza poate produce simtiri incredibile. O poza inseamna intimitatea unei clipe redata in modul cel mai perfect posibil.
Imortalizarea clipei incepe cu ideea, continua cu pregatirile si se desavarseste prin apasarea unui banal buton. Dintre aceste trei momente cea mai importanta este pregatirea. Umbrele, decorul, si.. obiectul pozat. Aici toate aspectele sunt importante. Daca este vorba de modeling este foarte important machiajul.
Dupa apasarea butonului scena se muta in camera obscura, locul unde poza urmeaza sa fie developata. Dupa developare poza urmeaza sa fie scanata (de preferinta direct de pe film) si prelucrata digital (sau/si in studiou).
Am detaliat aceste aspecte pentru a scoate in evidenta detaliile unei poze, detalii pe care multi le trec cu vederea, mai ales daca este vorba de un model (fashion photo). Orice poza are istoria ei, trairile ei, momente pe care ochiul critic le va aprecia daca aceea poza a fost prezentata de fotograf.
Consider ca poza merita respectata la fel de mult ca si momentul imortalizat. Ochiul critic insa, in mod firesc, va anula mute ipostaze judecadu-le dupa propria scara de valori. Frumosul exista doar in mintea noastra si se subordona simturilor.
Pentru cei care doresc sa admire cateva poze de execeptie recomand sa efectueze o cautare pe web dupa "Digital Blasphemy".

Vizionare placuta.

[alexia]

              Nu cred ca frumusetea unei fotografii poate fi egala cu frumusetea realitatii. In perceperea realitatii actioneaza toate simturile, pe cand privind o fotografie folosim doar vazul si nu cred ca e suficient ca sa le compenseze pe celelalte.

[Semiramis]

fotografia la care te uitai are superbitatea ei prinsa intr-o secunda.
puterea naturii este covarsitoare.
e normal ca atunci cand te gandesti la mare, ea sa iti apara albastra, nebuna, si sarutand nisipul...marea nu o asociem cu iarna, chiar daca ea ni se intampla.
draga sirena, ai reusit sa ne dovedesti ca suntem destul de limitati...(aici vorbesc in numele meu...hihihi)

[Lorelei]

Departe de mine gandul de a dovedi ceva. Am observat numai cum ne raportam in general la imaginea pe care ne-o cream in general despre lucruri. Si da, fotografiile au universul lor neinchipuit de frumos. Nebunie de-o clipa. Ochiul insa jinduieste intotdeauna dupa imaginea prima, a sete dupa lucrurile simple si incredibil de frumoase si de autentice. Mi-ar placea sa stiu sa fac fotografii... un soi de madelene a la Proust care iti retrezesc in memorie senzatiile create de imaginea pe care incerci sa o imortalizezi pe hartia fotografica.

[George Ene]

Îmi pare rău pentru corifeii picturii universale, dar, eu unul, iubesc nespus de mult fotografiile şi numai după aceea, mult rămasele în urmă picturi, cu izul lor desuet, mirosind a vopsele - vorba lui JS.
Şi să vă spun şi de ce. Păi, o fotografie bine realizată (color, expusă şi copiată în termenul prevăzut), pe care, dacă o mai şi priveşti prin transperenţă, e o felie absolut precisă a realităţii. Dovada. Dacă nu l-ar fi fotografiat marele maestru Jan Tomas, la Praga, în 1869, pe foarte tânărul Eminescu, cel de la 19 ani, nu l-am fi văzut niciodată pe Zeul care a fost - frumos ca însuşi Luceafărul.
Ţin imens şi la celelalte trei fotografii ale Poetului: cea de-a doua realizată la Berlin, de fotograful F. Duschek, în anul 1880; cea de-a treia realizată la Iaşi, de către fotograful Nestor Heck, în anii 1884-1885, şi-n fine, cea de-a patra, făcută de Jean Bieling, probabil prin anii 1887-1888, la Botoşani.
Ca unul care fac fotografii (artistice!) de la 9 ani, ştiu bine ce e fotografia. E tehnică, tehnică pură, căreia dacă-i prinzi clipa (declanşării) o faci artă - asta depinde şi de ochii privitorului, cum bine zice Lorelei.

[Iosif]

"mult rămasele în urmă picturi" - Picturile nu sunt ramase in urma deloc, inca sunt multe galerii de arta ca dovada a afirmatiei mele. Complexitatea unei picturi e mai mare decat al unei poze. Lucrez cu fotografi si fotografii (design), am fost la expozitii de fotografie, dar de asemenea cunosc si pictori care inca murdaresc panza cu vopselele lor si inhaleaza mirosul de terepentina, si iti spun pe buna dreptate ca e mai usor sa reglezi aparatul si sa "prinzi momentul" decat sa gandesti o pictura si sa o realizezi tu cu mana ta 100%.
Propun sa faci o comparatie intre ArtLine si foto digital sau art photo si ai sa vezi ca fotografia autentica tinde sa dispara, lasand loc celei digitale, facute cu camera digitala si prelucrata pe calculator. De ce? Tocmai ca sa poata concura cu pictura, care zic eu, este mai mult suflet decat o poza si in afara de asta omul vrea sa isi lase (el) amprenta pe aceea lucrare si "a da cu blitul" nu mai este de ajuns. E clar ca arta fotografica si-a facut simtita prezenta in trecute si o face si acum insa cred ca pictura este la un nivel mai sus.