Asemanare sau complementaritate?

[Just]

Recent am citit un articol pe aceasta tema si mi s-a parut interesant.

Ce credeti voi ca este mai indicat intr-o relatie?

1.Cei doi parteneri sa se asemene in ceea ce priveste firea .
2.Cei doi sa aibe firi diferite ,opuse avand in vedere ca "opusii se atrag" .

A avea firi asemanatoare inseamna a avea aceleasi preocupari ,a fi atrasi de acelasi gen muzical ,acelasi tip de literatura .Citeam ca pana la un moment dat acesta ar fi un lucru benefic ,dar care ar putea devia intr-un gen de "razboi" .Daca amandurora le place ,spre exemplu pictura ar putea sa apara intre timp un fel de invidie : "Uite lui / ei ii reuseste mai bine" .Oare se poate ivi o astfel de situatie intr-o relatie de iubire?

O relatie construita pe complementaritate inseamna ,mai pe intelesul tuturor, asa : eu ,serioasa ,rezervata ; el vesel si deschis .Se poate ca sa functioneze foarte bine atunci cand fiecare este dispus sa se lase intr-o anumita masura influentat de partener .Daca ,din contra ,fiecare o tine una si buna relatia poate devia in ceea ce numeam mai sus "razboi" , continuu .

Oare care functioneaza mai bine : asemanarea sau complementaritatea?
Se pot schimba lucrurile in timp , adica la inceput sa ne completam , intre timp sa ne schimbam si sa ajungem sa ne asemanam?

[lumycriss]

A încerca să găseşti iubirea perfectă ajutându-te de "stereotipuri" nu poate duce decât la o căutare oarbă. Adică nu ai putea să refuzi, când o întâlneşti, o iubire pentru că sunteţi prea "la fel" sau... "prea diferiţi". Până la urmă, cea care dictează este tot inima şi, într-o mai mică sau mai mare măsură, chimia. Compatibilitatea, cred eu, depinde în mare măsură nu de personalităţi, sau de zodii, ci de voinţa fiecăruia. Ne place sau nu, pentru a ne îngădui clipe de fericire trebuie să facem, la un moment dat, şi compromisuri. Sau să încercăm să ne pătrundem propria minte pentru a afla de ce ne deranjează anumite aspecte şi să încercăm să remediem situaţia devenind mai deschişi, dacă celălalt este mai sociabil decât noi, sau mai rezervaţi, dacă celălalt este mai serios şi mai sensibil. Cât despre preocupările comune, nu cred că ar fi cazul să se ajungă la o stare de competiţie. Din nou, depinde de fiecare cât este în stare să lase de la sine sau să renunţe la orgoliu.

[viulian]

Din cate am vazut, relatiile au o doza egala de complementaritate cat si de antagonism sa zicem. Nu e bine nici 100% egali (fiindca apare plictiseala), nu e bine nici 100% opusi caci na.. pana la urma te intrebi ce te leaga de celalalt, nu ?

Problema e cu timpul liber.. si daca esti prea pasionat sa faci ce-ti place tie, s-ar putea celalalt sa se simta neglijat. Am intalnit de curand o fata care are foarte multe obiceiuri asemanatoare cu ale mele. Cred ca ar fi relaxand sa am o relatie cu ea, pana la urma nu ne calcam pe bataturi deoarece stim fiecare cam ce simte / deranjeaza pe celalalt. Insa problema e ca trebuie sa existe o polaritate cumva, altfel nu 'curge' acolo... sunt ca doua rauri care curg perfect la fel, daca 'apa' nu se mai tulbura putin asa, ele tot separate raman.