Scrisori vechi

[lumycriss]

Scrisoarea I

Nenorocitule, cum ai putut să laşi cerul deschis? Toţi îngerii au răcit azi-noapte. Ca să te iert, va trebui să faci o vizită la farmacie. Apoi să dai fiecăruia câte un beep. Evident, nu-ţi va răspunde nimeni. Te-aştept pe la 5 să ne jucăm pătratul. Am aşezat de pe-acum o ghindă în mijloc.
PS: Tzoo, să nu uiţi şi oglinda deschisă!

[lumycriss]

Scrisoarea a II-a

Ca şi când m-aş fi născut să-ţi scriu într-una. Iar tu să nu citeşti niciodată ce-ţi scriu. În curând o să mi se termine seva. Aştept să-mi trimiţi prin poştă o bucată nouă de cretă albastră. Vezi să nu fie prea moale. E greu să aprind focul cu frunze verzi. Deja mi s-au tocit cuvintele.
PS: Salut-o pe vecina de lapte din partea mea!
PSS: Tzoo… Dar lasă, că ştii tu despre ce e vorba!

[lumycriss]

Scrisoarea a III-a

Astăzi m-ai renegat ca pe un copil nedorit. Cine te-o fi pus să-ţi decimezi coastele? E şi inestetic, şi neplăcut. Deşi, la câte vrăji ai făcut acum o săptămână, n-aş fi crezut. Mi-aş fi dorit să nu mă fi născut în calea ta. Mi-aş dori să nu mă fi botezat a doua oară… Chiar, ce biserică m-ar mai primi acum? Rugăciunile mele sunt cioplite în sare, altarele mele rezistă doar pe vârfuri de piramide, lumânările îmi ard doar în apropierea oazelor… Data viitoare să mă înveţi cum se îmbrăţişează cerul.
PS: … am uitat cum te cheamă…

[lumycriss]

Scrisoarea a IV-a

Ca un fluier ruginit, gem prăfuită în mijlocul drumului. Te caut unde ştiu că nu te voi găsi, te-ascunzi unde ştii că nu te voi căuta. Doi copii rătăciţi, doi balauri înfometaţi – ne devorăm, fiecare pe sine însuşi, în camera sa, cu propriile sale degete, îşi semnează condamnarea la rătăcire veşnică. Ce va spune mama ta când nu vei mai veni la cină? Pentru cine se va mai uita sora ta în oglindă? Dar lasă, vei îmbătrâni şi tu odată… Abia atunci vei merita şi tu să ţi se spună noapte bună.
PS: Până atunci, să mă visezi!