Copilaria mea a fost una scurta , mi-am atribuit responsabilitati de la o varsta frageda si intotdeauna imi era teama sa nu dezamagesc. Toate acestea pt ca nu mi s-a impus niciodata nimic si increderea care mi s-a acordat din partea parintilor mei m-a facut sa-mi doresc sa nu-i dezamagesc . Pot sa spun ca am fost un copil al "surprizelor" , am muncit mult sa le aduc bucurii lor, parintilor care au facut atatea sacrificii ca sa nu-mi lipseasca absolut nimic.
Asa sunt si eu, poate putin cicalitoare, cu fiii mei, le arat toata increderea mea si simt ca asa ii oblig, intr-un fel,sa mearga pe un drum drept dar ales de ei, ii vad cum se straduiesc sa nu ma dezamageasca si cum "se dau peste cap" sa ma faca fericita.
Cunosc multi parinti care isi fac un scop de a scoate din copiii lor cei mai buni in toate , doar asa sa moara lumea de invidie. Copii care nu stiu sa respire , sa manance, sa gandeasca, sa vorbeasca fara acordul unuia dintre parinti. Devin niste roboti care , cand se vor trezi la realitate, vor incepe sa se scurtcircuiteze . Sau niste "adulti copii" care isi permit orice pt ca are grija tata sa le rezolve pe toate.
Ca mama gandesc astfel : daca eu mi-am ales singura drumul in viata , copiii mei o vor face singuri la randul lor(bineinteles cu sprijinul moral si material fara de care ,in ziua de azi, doar norocul te poate ajuta), doar asa isi vor putea asuma reusitele si esecurile din viata.
Subiect: Copiii (Citit de 9455 ori)
