Dragobete versus Valentine’s Day
PARTEA I-a
In esenţă, între cultul de venerare al Dragobetelui, fiul Dochiei şi Sfîntul Valentin, cel mai celebru dintre anonimi, se află o prăpastie de mentalitate, trecerea timpului din zona miticului în cea a istoricului şi dezvoltarea unei industrii pe nume publicitate. In România, Sfântul Valentin, despre care nimeni nu ştie sigur cine a fost, se sărbătoreşte din inerţie, pentru că aşa se face "afară" şi pentru că un întreg sistem de făcut bani este încântat că a mai găsit un prilej pentru vânzări bune. Cine sunt cei doi "responsabili" de sentimentul care mişcă sori şi stele? Dragobetele, celebrat odinioară cu mare pompă la 24 februarie, era zeul dragostei şi al bunei dispoziţii pe plaiurile carpatine. I se mai spunea şi Cap de Primăvară sau Cap de Vară şi era identificat cu Cupidon, zeul iubirii în mitologia romană şi cu Eros, corespondentul acestuia în mitologia greacă. Un alt nume al său era Năvalnicul, fiind perceput ca un fecior frumos care le face pe tinerele fete să-şi piardă minţile - un fel de Zburător - metamorfozat apoi de Maica Domnului într-o floare.
Semnalul era dat de păsările nemigratoare
In lumea satului românesc, până la jumătatea secolului trecut, el era sărbătorit pe 24 februarie. In ziua cu pricina, semnalul era dat de păsările nemigratoare, care se strângeau în stoluri, ciripeau, se împerecheau şi începeau să-şi construiască cuiburile. Despre "păsările" neînsoţite la Dragobete ştia toată lumea că rămân singure şi fără pui până în aceeaşi zi a anului viitor. După modelul zburătoarelor, fetele şi băieţii se întâlneau să sărbătorească Dragobetele, pentru a rămâne îndrăgostiţi pe parcursul întregului an. Dacă timpul era favorabil, ei se adunau în cete şi ie¬şeau la pădure hăulind şi chiuind, pentru a culege primele flori ale primăverii: ghiocelul şi brânduşa. Din zăpada netopită în această zi fetele îşi făceau rezerve de apă, cu care se spălau la anumite sărbători din timpul anului. In Muntenia, Oltenia, Dobrogea şi Transilvania circula şi o zicală: "Dragobete sărută fetele". Steaua acestui flăcău, a cărui evocare acţiona direct asupra fibrelor erotice ale tinerilor, a început să apună după jumătatea secolului al XX-lea; într-un fel zeul a fost şi el o victimă a comunizării ţării.
După 89, Valetine's Day
După decembrie 1989 el nu şi-a mai găsit locul, satul românesc tradiţional nu mai exista iar iubirea păsărilor nu mai reprezenta un model pentru nimeni. De acest gol a profitat Sfîntul Valentin, celebrat în lumea occidentală în 14 februarie, când oamenilor li se atrage atenţia că dragostea este cel mai important lucru din viaţa lor şi cei mai norocoşi primesc inimioare din cele mai diferite materiale, de la ciocolată la metale preţioase. Cine este acest nou Moş Crăciun, mană cerească pentru o întreagă galerie de produse şi gesturi specifice? Enciclopedia Catolică spune că au existat cel puţin trei sfinţi pe nume Valentin, toţi trei martiri. Unul era preot la Roma, altul episcop la Interamna (azi Terni), iar despre cel de-al treilea se ştie doar că a fost în Africa unde a suferit, alături de alţi martiri. Ceva mai multe informaţii sunt despre primii doi, care au fost ucişi în a doua jumătate a secolului al lll-lea, fiind îngropaţi pe Calea Flaminia, dar în locuri diferite. Din lucrările lui William de Malmesbury se ştie că, la un moment dat, acestui loc, denumit azi Porta del Popolo, i se spunea Poarta lui Valentin. Acelaşi autor spune că numele ar fi fost preluat de la o bisericuţă din apropiere cu hramul acestui sfânt. Nu se ştie însă despre care dintre aceşti sfinţi ar fi vorba, pentru că ei nu sunt menţionaţi decît în documente relativ recente, cu importanţă istorică foarte redusă.
(îmi cer scuze pentru eventuale greşeli privind grafia Acad Rom precum şi altele strecurate...)
DUPĂ UN ARTICOL DE LUMINIŢA VOINEA