Te privesc cu ochii ca niste stanci de care se sparg tacut valuri de durere. Astazi pleci. Nimic mai mult, nimic mai putin. Si-n urma ta sunt eu! Ma lasi ca pe o palma intinsa, ca pe o umbra tanjind dupa un trup, ca pe un suflet lovit de Dumnezeu! Te inunda o fereastra scaldata-n lumina, cerandu-ti sa ramai noaptea ei. Te plange-o rama in mijlocul odaii, coborand un zid manjit de lacrimi, aruncandu-se in gol, implorandu-te sa stai.
Si pragul si-a frant talpile si s-a asternut inaintea ta, rugandu-te sa il calci in picioare din nou. Si totusi pleci! Si ma lasi aici, ma lasi sa cad, sa ma arunc, sa ma prabusesc in abisul trecutului meu pentru inca o clipa de iubire sau nefericire. Si totul striga-n urma ta, chemandu-te inapoi, in infernul nostru dulce, care sufoca de atata grija si sarut!
Auzi gemetele timpului, ale tabloului sfasaiat de adevaruri, ale ferestrei pustiite, ale podelei inecate, ale zidului mizerabil.. Dar numai tu stii si vezi numai pragul. Si-n urma ta sunt eu! Ma lasi ca pe-o palma intinsa, ca pe o umbra tanjind dupa un trup, ca pe un suflet lovit de Dumnezeu!
Subiect: Nimic mai mult, nimic mai putin (Citit de 3061 ori)