Ultima rapsodie

[silvia_abag]

Ascult-o cu mirare,
Sau fără voioşie,
E ultima se pare
Această rapsodie.

Albastră, ca cerneala
Şi poate atât de tristă
Că-mi vine câteodată
Să plâng fără batistă.


Tu s-o asculţi când vântul
Pe valuri aspru bate,
Şi-ţi răscoleşte găndul
La ceas târziu în noapte.