Ceea ce nu exista nu am dorit suficient

[Lorelei]

“Crezand cu pasiune in ceva ce inca nu exista, il cream. Ceva ce nu exista este ceva pe care nu l-am dorit suficient.”  (F. Kafka)

Citatul asta a lui Kafka ma intristeaza si ma incurajeaza in egala masura. Poate ca asta e cheia spre a obtine marile "cuceriri" in orice domeniu, fie el profesional, afectiv, rational etc. Sa iti doresti nebuneste, cu disperare, cu furie... Totusi am in minte si reversul: nu cumva dorinta prea devastatoarea devine piedica?

Voi ce parere aveti? Si cat de mult va doriti ceea ce va doriti? suficient incat le creati?

[Floris van Rosemondt]

Treaba asta cu doritul suficient o stiu atat de bine pe propria mea piele... Partial, a functionat in cazul meu. Spun partial pentru ca inca e mult de lucru si din pacate restul probabil ca nu mi-l doresc suficient de mult cat sa ma bat cu muntii (inca). Stii cum e... de cele mai multe ori, dam vina pe orice altceva decat pe propria vointa. In cazul asta, e vorba despre contextul economic nefavorabil, nu ca as avea mai putina motivatie decat trebuie .

Pe de alta parte, intreb, ai avut vreodata senzatia ca ti-ai dorit atat de mult ceva incat atunci cand ai obtinut acel ceva parca nu mai avea savoarea anticipata? Doritul si asteptarea uneori fac dintr-un ceva un ideal care, in realitate, e mai putin decat ceea ce a facut visul nostru din el. Poate ca e firea omului mereu nemultumita... Sau poate ca nu mai stiu eu sa ma bucur pe deplin. In fine, sunt multe de spus.

[Twisted_Mind]

       Se spunea la un moment dat că acele dorinţe nu ni s-au îndeplinit tocmai pentru că, de fapt, nu aveam nevoie de ele. Dar oare vom ştii, clar, cu adevărat, dacă de acel lucru avem nevoie sau este doar un moft? Probabil că atunci când am avut acea ardoare de dorinţă şi odată îndeplinită aceasta, ne-am bucurat din tot sufletul şi am avut aceeaşi aprindere la plămâni, poate mult mai intensa decât prima dată, înseamnă că întradevăr am avut nevoie de acea dorinţă? Mi se pare un paradox, tot cum ai da-o nu iese bine.
       Dacă îţi doreşti ceva cu adevărat ţi se va îndeplini...până la urma, cănd noi deja am uitat de acea dorinţă ! Dorinţa momentului a fost înăbuşită de alte mii de stări pe care le avem în decurs de cîteva minute, ore, zile, săptămâni, luni...Şi da, când în sfârşit am ajuns la acea dorinţă de ce nu o mai simţim ca la început? De ce am uitat de ea? Pentru că ne-au influenţat alte dorinţe înainte? Sau pentru că erau şi ele doar stări de moment şi ni s-a făcut o festă îndeplinindu-se?
       Eu exact de asta am parte, aşa că încerc să încetez să mai am dorinţe de moment. Prea multe mi s-au îndeplinit şi nu am ştiut să le gust savoarea sau.... Ai grijă ceea ce îţi doreşti, că ţi se si poate îndeplinii ! Dar dacă totuşi o faci, încearcă pe cât e posibil să ai o gândire anticipată a dorinţei, astfel încât să se întâmple într-un cadru precizat de tine ca să nu mai spui Da, mi-am dorit asta, dar nu aşa ! Ai dorit-o, o ai ! Tot nemulţumită eşti?
        Şi tot ar mai fi multe de spus ....

[Lorelei]

Pe de alta parte, intreb, ai avut vreodata senzatia ca ti-ai dorit atat de mult ceva incat atunci cand ai obtinut acel ceva parca nu mai avea savoarea anticipata? Doritul si asteptarea uneori fac dintr-un ceva un ideal care, in realitate, e mai putin decat ceea ce a facut visul nostru din el. Poate ca e firea omului mereu nemultumita... Sau poate ca nu mai stiu eu sa ma bucur pe deplin. In fine, sunt multe de spus.

Cred ca am trecut cu totii prin asa ceva. De multe ori nu cred ca tine de proiectarea si anticiparea a mai mult decat e in realitate. Uneori se intampla pentru ca toata munca, toata lupta de a obtine acel ceva ii diminueaza din valoare cumva, mai ales cand e vorba si de o alta persoana la mijloc... simtim ca parca am depus mult mai mult efort decat ar fi trebuit, decat ar fi fost "normal"... si da, e si firea noastra pacatoasa, de a nu fi niciodata multumiti, de a vrea mereu mai mult si de a vedea mereu iarba vecinului mai verde 

[Lorelei]

       Se spunea la un moment dat că acele dorinţe nu ni s-au îndeplinit tocmai pentru că, de fapt, nu aveam nevoie de ele. Dar oare vom ştii, clar, cu adevărat, dacă de acel lucru avem nevoie sau este doar un moft?

Cred ca e intrebare cheie. Si nu, nu cred ca ne dam seama niciodata cu certitudine absoluta daca e moft sau e dorinta legitima sau e dorinta pentru care merita sa luptam. Uneori nu ne dam seama nici daca ceea ce am pierdut era un moft sau o nevoie teribila, pentru ca orice lucru pierdut devine mai frumos si mai valoros decat era cand il aveam. Si iar imi vine sa zic ca asta e firea noastra pacatoasa, bat-o vina!

[Semiramis]

cred că totul se întâmplă în mintea noastră. e absurd să cred şi să-mi doresc că o să câştig la loto... asta nu se va întâmpla, iar dacă Doamne ajută se va întâmpla, ţine doar de şansă.

imaginaţia noastră poate crea lucruri, poate stabili nişte ţinte, nişte dorinţe. tot cu ajutorul imaginaţiei putem ajunge să le avem. dar şi imaginaţia noastră, dacă nu este una patologică, alege lucruri care se pot înfăptui...