Tocmai ca te gandesti la prioritatea copiilor ar trebui sa intelegi ca mai multa suferinta le provoci . Inainte de-a ma hotari sa divortez, am gandit si eu la fel: indur orice de dragul copiilor, lor sa le fie bine, in rest nu mai conteaza nimic. Iar suferinta pe care le-am produs-o nu mi-o voi ierta niciodata. Au crescut si incepusera sa inteleaga ce se intampla in "familia" lor. Tatal lor venea dimineata de la amanta , vorbea cu ea la telefon, ii spunea c-o iubeste ...dar tot acasa manca, se spala, se imbraca insa fara sa-si bage copiii in seama . Fiul meu cel mare(avea atunci 14 ani) a facut un soc si a slabit in cateva luni 10 kg

, facea crize de gelozie vis-a-vis de comportamentul tatalui sau fata de amanta si fiul acesteia, a dezvoltat o ura si o dorinta de razbunare de nedescris. Cel mic( 10 ani) a trecut mult mai usor peste evniment, prioritatile lui erau altele , nu avea timp sa se gandeasca la comportamentul tatalui sau desi, cu ani in urma, l-am dus la psihologul scolii pt ca , in toate activitatile sale (desene si iesiri cu scoala) nu-l implica niciodata pe tatal sau.In desene eram numai el, fratele si cu mine. Deci era obisnuit cu absenta tatalui din viata sa. Dupa divort cel mic m-a rugat sa nu-i mai amintesc de Dan(asa ii spun amandoi copiii, niciodata nu au simtit nevoia sa-i spuna"tata" ) si ca vrea sa aiba numele actualului meu sot.
Ce vreau sa spun este ca acesti copii nu merita sa traiasca intr-o familie in care fiecare parinte duce o viata separata.
Spui ca s-a casatorit cu tine pt siguranta si stabilitate...si tu poti accepta asta? Sa stea d-ei bine merci fara nicio grija , ca are unde se intoarce acasa si ce manca dar sentimentele sa fie pentru alt barbat? Crezi ca vei fi apreciat de copii mai tarziu? Iti vor spune ca nu ei te-au pus sa suferi si sa stai langa mama lor, sa renunti la demnitate.Ca sa nu mai vorbesc de exemplul pe care il vor avea copiii in viata pt ca ei copie tot ce vad in familie si li se pare normal sa faca aceleasi lucruri ca si parintii lor.
Poti fi un tata exemplar si daca divortezi, depinde doar de tine si de cat de mult iti iubesti copiii. Numai nu-ti trai viata intr-o singuratate in doi. E pacat , nu poti sa-ti irosesti viata langa o femeie care nu are nici macar un dram de respect pt tine(altfel nu-mi explic cum a putut sa nu-ti ascunda existenta amantului...e josnic si de neacceptat).
Copiii sunt singurii care vor suferi si vor ramane cu sechele pe suflete.Daca mama lor nu se gandeste la ei, fa-o tu.