Suferinta din dragoste..

[brandy]

Cum se poate vindeca?De ce exista?  Suferinta din dragoste exista de la inceputul lumii,mai exact de la Adam si Eva,acestia nu au ascultat de porunca lui Dumnezeu si s-au infruptat din pomul cunoasterii binelui si raului,noi am mostenit acesta suferinta..! Suferinta ce ti-o produce dragostea,este foarte dureroasa si cea mai cumplita pedeapsa,purtam aceasta cruce pe umerii nostri,de cand incepem sa iubim cu adevarat.Este adevarat ca suferinta din dragoste poate fi catalogata in mai multe tipuri de suferinta.Traiesti un vis numit Iubire,iubesti ca un nebun,pui suflet la acea relatie,iti faci visuri si planuri pentru viitor,vrei sa te casatoresti cu ea,totul pare frumos si adevarat,dar la un moment dat,totul se surpa in acea relatie,si acel vis frumos se transforma intr-un cosmar oribil cel visezi in fiecare noapte...Iti trec ganduri obscure in minte,chiar sa-ti pui capat zilelor,e o suferinta ce inima ta nu poate suporta,nu iti vine sa crezi ochiilor ca tot ce ai construit in jurul tau,s-a ruinat..!Cand iubesti cu adevarat in viata si cu toata puterea sufletului tau,nu exista leac in afara persoanei ce o iubesti,sau moartea te poate scapa de aceasta suferinta imensa ce-ti secatuieste inima si iti umple sufletul cu amarauciunea lacrimelor tale..! Au murit multi din prea multa dragoste..De la Extaz pana la Agonie e doar un singur pas.

[Just]

Cu timpul se poate vindeca sau cu o altă iubire mai mare care să o înlocuiască. Stii, "cui pe cui se scoate"! Eu am considerat însă întotdeauna că pentru a merge mai departe, pentru a păşi înainte e nevoie întâi să te împaci cu trecutul, să înţelegi ce s-a petrecut, să afli răspunsuri la întrebările care momentan te frământă, iar apoi să te împaci cu ele, să accepţi adevărul oricât de dureros ar fi el.

Nu ştiu totuşi dacă ne exprimăm corect! Nu suferim pentru că iubim, asta nu este dureros. Iubirea e un sentiment frumos, unul din cele mai frumoase chiar de care omul este capabil. Suferim când dragostea nu ne este împărtăşită, suferim când cel pe care îl-o iubim nu ne răspunde pe măsura aştepărilor, suferim când factori din mediul extern fac iubirea imposibilă, dar toate acestea sunt diferite în esenţă de sentimentul iubirii în sine.

Timpul ne şterge întotdeauna grijuliu lacrimile şi tot el ne cicatrizează rănile. Uneori ne vindecăm complet, alteori ne obişnuim într-atât de mult cu urmele pe care le purtăm încât nici nu le mai observăm, le purtăm ca parte din noi.

[Emma]

Nu știu dacă sunt în măsură să vorbesc despre suferința în dragoste..pentru că, din fericire, sau nu, nu pot să spun că am fost extrem de încercată de viață la capitolul acesta...însă, cum în viață există o balanță, suferințele mele au fost generate de alte cauze..oricum, am observat că suferința omului, în general este în mare parte cauzată de ce ai scris tu Just, aici:

suferim când cel pe care îl-o iubim nu ne răspunde pe măsura aştepărilor

Cu regret spun că, da, noi, prin propriile noastre așteptări, uneori nefondate, ne dezamăgim singuri. Bine, asta nu întotdeauna...dar...e ușor de văzut, dacă analizăm puțin.
Eu am identificat în viața mea, într-una din relațiile mele, care nu este una puțin importantă...ci...una extrem de importantă, și anume, cu tatăl meu, că, cu cât îmi pun mai multe așteptări în el și în dorința de a lega cu el o relație specială așa cum simt..cu atât dezamăgirea mi-e mai mare...așa că...mă mulțumesc cu puțin, după ce am epuizat toate căile posibile...
(Incerc să) nu sufăr că îmi oferă atât de puțin...și mă mulțumesc cu fărâmițele de atenție, de iubire...de grijă..pe care mi le mai arată uneori. Nu spun că ceea ce face el e normal...și că așteptările mele sunt anormale, tocmai aici e problema! Dar singurul meu scut de apărare e să mă aștept la nimic.

Întrucât topicul se numește Suferința din dragoste, mi-am  permis să extrapolez puțin..la dragostea față de o persoană (nu neapărat cea iubită) și sper să nu fiu offtopic.

[nextgirl]

Durerea ce o provoaca suferinta din dragoste este una dintre cele mai mari..trairea acestui sentiment de tristete sfasietoare face ca in interiorul tau sa simti la cele mai inalte cote zbuciumul devastator care-ti cuprinde sufletul.
Eu trec acum printr-o perioada in care iubirea neconditionata ce-o simt pentru o anumita persoana nu-mi este impartasita si-mi este extrem de greu sa ma detasez de ceea ce inima-mi cere si are nevoie. Este asa de frumos sa te indragostesti, este asa de maret cand simti cum sentimentele pure si nobile iti cuprind sufletul, doar ca doare fantastic de tare neimpartasirea acestor sentimente.Si cu toate astea, eu simt mereu dorinta daruirii acestor sentimente, o daruire a oferirii totale. Prietenia pe care incercam acum amandoi s-o mentinem este tot ceea ce imi bucura sufletul...el are nevoie de aceasta prietenie pt ca mi-a cunoscut sufletul, ii sunt foarte draga si poate avea incredere in mine..iar eu incerc din rasputeri sa-i ofer tot sprijinul meu si sa pretuiesc aceasta prietenie care este cel mai valoros lucru pentru mine pe care pot sa-l am in acest moment, chiar daca in interiorul meu va dainui mereu dorinta mistuitoate pentru el. Sper ca sa gasesc puterea si intelepciunea necesara sa trec prin toate cate mi se intampla acum si poate ca in timp ranile adanci din sufletul meu sa nu ma mai doara asa de cumplit.

[no_matter]

Dar singurul meu scut de apărare e să mă aștept la nimic.

spunea Emma acum 1 an si  jumatate ...

Intr-adevar, ideea de reciproc, care se lasa asteptata la un momentdat face ca tu sa te simti inconfortabil in ceea ce priveste starea ta de suflet... atunci cand evident, apar scene de indiferenta, dispret, monotonie.. in orice relatie ,.. indiferent de natura ei...
Cand ai asteptari si esti dezamagit/a .. sau pur si simplu circumstantele fac ca evenimentele sa nu corespunda  asteptarilor tale, te simti inutil, in plus, ratat sau whatever ... ideea e ca te macina existenta ta... ai mereu impresia ca ai picat nepotrivit in lumea asta sau ca ceva e not ok cu tine ...

Cel mai simplu mod de a scapa de aceste ganduri si de tristetea apasatoare este sa fi indiferent, sa nu te astepti la nimic, sa lasi totul asa cum e, sa te gandesti ca si persoana care ti-a creeat acest disconfort este om, iar la randul ei va avea acelasi disconfort pentru ca it's human...

De asemenea, e bine sa inveti din fiecare relatie, e bine sa te gandesti ca ceva a condus acolo... si sa nu repeti pe viitor...

Am avut multe incercari de genul asta.. nu stiam nimic la inceput, eram copil, cand tineam la o fata.. o visam noaptea, traiam foarte intens fiecare gand pe care il aveam pentru ea.. iar cu timpul m-am lasat prada multor ispite...
Sufeream mult, in sensul ca ascultam ore intregi cate o melodie care nu avea niciun mesaj... dar ma facea sa plec cateva minute undeva departe de existenta mea... Chiar mergeam pe dealuri uneori... ma intindeam pe iarba si ore intregi ma uitam la cer pierzandu-ma in imensitatea lui... Cand ajungeam acasa, mi se taia resuflarea... aceeasi camera, acelasi birou,.. aceeasi prezenta coplesitoare a ei... nu imi dadea pace... parca era o forma a unei entitati...
Trebuia sa scap cumva... nu ca ar fi fost ultima fata, dar eram deja constient ca vor veni si altele...
Si intr-adevar asa a fost,... am inceput sa ma obisnuiesc.. parca incepeam cu sfarsitul... ceva gen: ma bucur ca te-am cunoscut, stiu eu ca peste cateva zile, saptamani se va termina.... (da stiu, nu era deloc optimist... dar nu ma mai asteptam la nimic) ...
Incet incet am reusit sa trec usor peste orice relatie de genul asta...

Azi, sunt ocupat pana peste cap profesional, si cand e vorba de viata personala, totul se rezuma la pat, nu e timp de investit sentimente... iubesc doar atunci cand este cazul. Asta nu inseamna ca am devenit un om fara suflet... Pur si simplu am invatat sa iubesc numai atunci cand simt ca mi se ofera prea multa atentie , iar pe langa asta, nu sufar nici daca o vad cu altul... e viata ei si.... mereu exista una mai buna