Astept...
de cand am,oare,atata timp?
si nu-l mai zoresc,
nu mai gonesc cu sufletul la gura,
imi privesc doar inima,
umbland hai-hui de-a lungul drumului.
Astept...
frigul imi aminteste ca sunt in viata,
atat cat e o streasina
si plang inghetat pentru fiecare umbra
care se duce si vine
fara sa-mi aduca raspuns
ce-i la capatul drumului?
Astept...
sa mi se opreasca timpul
la secunda ce-i va da un sens.
imi ajung atatea naluciri!
vreau sa pot privi de jos in sus ninsoarea,
iar albul ei sa-mi fie
cararea catre maine.