Sincer,mi se pare foarte ciudat modul tau de gandire.
Cred ca se bazeaza pe toleranta si iubirea fata de aproape.(Cred.)
In principiu,din ce am inteles eu,daca nu esti capabila sa urasti oamenii,respectiv jucatorii,urasti viata,respectiv jocul.
Nu e chiar asa.Din prisma mea,orice joc are niste reguli...chiar si viata,in simplitatea sau complexitatea ei,depinde de punctul fiecaruia de vedere,nivelul de experienta,varsta,s.a.m.d,are regulile ei.Eu prefer sa nu urasc pe nimeni...viata asta e prea scurta ca sa ma las dominat de sentimente negative...iar cu timpul,am uitat si de cele pozitive.Cum am spus,nu urasc jucatorii,dar nici jocul.Incerc de fiecare data sa inteleg jocul,sa`i invat regulile,si sa le aplic...singurul sentiment real de care chiar depinzi in viata asta e competitia.
Stiu,par cam misogin,si putin insensibil,chiar incapabil de afectivitate.Dar am invatat,cu timpul,ca in poezie gasesti iubire...in literatura gasesti frumusete...si in povesti bucurie...in viata reala,intalnesti doar interese,si o continua competitie pentru ceva.Esti intr`un circuit inchis,in cursa spre ceva,si mereu trebuie sa alergi,sa`ti atingi telul...fie ca acesta este cucerirea unei persoane,fie ca e ruinarea alteia.
Infine,deviem de la subiect...Am mentionat o data: iubirea se leaga cu suferinta.Ne definim prin comparatie.