Eu din contra, am realizat ca sunt ... a-normala definind normalitatea dupa criterii personale si e al naibii de greu.
Cand toate fetele ies la un shopping "rapid" ori socializeaza pe facebook, tu sa refuzi spunand ca ai altceva de facut cand in fond pur si simplu nu te regasesti defel in orice ar face ori discuta ele.
Cand te invita vecina, cordiala, ca pe cealalta vecina la o vorbulita(defel inocenta, fie vorba intre noi) despre cealalta vecina si tu refuzi nu pentru ca faci curat, ci pentru ca te enerveaza in atata hal incat se ridica instant sangele in obraji numai cand o auzi.
anormala si de neinteles petru ca pur si simplu n-am chef de yahoo messenger sau orice fel de messenger, anormala ca nu ma prezint la "girl`s night", ca nu ma preocupa fardurile sau decolteurile, ca nu-mi place sa am zeci de "prietene" care-mi calca pragul si flirteaza pe la spate cu sotul sau se duce in stanga si drepta comentand cate kilograme am pus pe mine.
Ca am anumite preocupari si mai ales stari pe care cei din jurul meu nu le pot defel percepe sau le gasesc inexplicabile...
si atunci mai duc lupte asa cu mine incercand sa ma ... integrez in normalitatea lor, dar in cele din urma tot la mine revin, inacceptabil pentru unii, dar inevitabil pentru mine. In fond, desi sunt momente in care-i greu sa te pastrezi, ceea ce conteaza e sa fii tu in armonie cu tine... restu-i neglijabil.
Esential e sa te gasesti important in functie de standardele personale si nu comparand cu exteriorul sau privind gradina vecinului.
Personal, nici nu m-am uitat la nunta, am gasit televizarea si mediatizarea ei mai mult decat ridicola sau ne-esentiala, parca ma ajuta pe mine cu ceva sau imi ofera vreo invatatura, mai important ar fi fost sa puna una din comediile lui Caragiale.
