Asculta

[Paul]

Unde te-ascunzi?
Fiule... gandurile sunt umbre dulci,
Si tu le gusti pe toate,
Umbland doar dupa cele aromate...

Stii... suntem din toate cate-un pic,
Si acri si amari si seci si plini,
Haini, gangavi, blajini,
Urati, frumosi, zelosi ... Plini de chin...

Jucandu-ne credem ca purtand,
Toate aromele dupa plac,
Rand pe rand
Agonisim din toate...

Rad si plang...
Tac si totusi nu aud...
Nici pe mine cand rad,
Nici pe tine cand plangi...

Asculta... Nu mai tace nimeni,
Numai tu taci.
Vorbeste... caci toti tac
Si totusi numai tu poti sa auzi.

[sesama]

Imi place... Prima parte m-a facut sa ma gandesc la ideea din "Diavolul si Domnisoara Prym" de Paulo Coelcho (de altfel, idee mult mai veche...) cum ca omul e atat samanta binelui cat si a raului. Dar ultima parte ma face sa meditez la liniste.... la intelesuri fara cuvinte....la profunzimea, intelepciunea la care poti ajunge prin liniste interioara. Astea mi-au fost gandurile dupa prima lecturare. Oricum.... cum iti ziceam, felicitari... mie imi place...

[Paul]

multumesc pt laude )

[dina]

Citind versurile de mai sus ma gandesc la cat de complecsi suntem ;putem fi in aceeasi zi tristi, veseli, maniosi, plini de iubire ...dar avand in vedere ca sentimentele sunt atat de schimbatoere care ar fi totusi un standard??Cum ar trebui sa fim?
Ce ar fi daca ceea ce am gandi, simti s-ar afisa deasupra noastra?
Ce parere aveti despre acest lucru?