Conceptul de divinitate a apărut în viaţa Greciei Antice (ca exemplu) pentru un motiv surprinzător, şi nu pentru acela de a oferi muritorilor o consolare cu privire la viaţa de apoi. După cum vom explica mai jos, zeii au fost utili tocmai datorită tipului de raporturi pe care ei le întreţineau cu muritorii, cu accent pe nedreptăţile şi cruzimile comise la adresa acestora.
Este necesar a explica reţeaua complexă de relaţii şi interacţiuni care s-a format între zei, dar şi între ei şi muritori, pentru a putea înţelege cu adevărat personajul Proteu şi rolul său în procesul naşterii lumii organizate. Într-o biografie a lui Friedrich Nietzsche, Tanner explică punctul de vedere al filozofului asupra apolinicului şi dionisiacului, în vederea unei mai bune percepţii a operei sale timpurii, şi autorul porneşte de la rădăcina problemei: de ce au avut grecii nevoie de zei? Nietzsche începe elogiul asupra Greciei antice spunând că oamenii din acel timp făceau distincţia clară între individul real şi masca folosită, pentru că aceea era o vreme în care viaţa era goală şi liniară, iar omul avea nevoie de o fantezie care să dea sens rutinei. Numai că grecii ştiau că fantezia nu poate fi transpusă în realitate, motiv pentru care a apărut în peisajul cultural şi spiritual Zeus cu toţi descendenţii săi. Plăsmuirea unei rase superioare şi de neînduplecat este, în viziunea lui Nietzsche, un act de eroism din partea grecilor, conştienţi de statutul lor de muritori. Pe de altă parte, existenţa zeilor cruzi şi lipsiţi de scrupule este, mai mult, o nevoie de afirmare a existenţei carnale a acestor muritori: ei se valorifică şi obţin avantaje morale clare faţă de zei, nişte creaturi ingrate şi lipsite de empatia specifică rasei umane. Iliada ne dezvăluie o lume în care zeii se distrau pe socoteala muritorilor, implicându-i în intrigile lor, manipulându-le nevoile şi lipsurile. Însă grecii nu au avut nevoie de zei pentru siguranţa unei vieţi mai bune sau mai corecte în lumea de apoi, rol pe care îl exercită reprezentanţii părţii divine din alte religii ale lumii. Zeus este pentru greci, în primul rând, elementul negativ, iar în comparaţie cu el, orice muritor pare mai curat şi mai meritoriu! Este clar că nesăbuirea şi precipitarea zeilor în decizii şi pedepse vine din faptul că ei sunt nemuritori şi, indiferent ce greşeli fac, nu li se poate lua darul cel mai de preţ al oricărei fiinţe: viaţa. Nietzsche foloseşte şi el infamul citat în care Homer însuşi explică foarte clar: „…cel ce, având o altă religie în piept, se apropie de aceşti olimpieni şi caută aici altitudine morală, chiar sacralitate, spiritualizare imaterială, priviri de dragoste milostive, acela va trebui să le întoarcă repede spatele, nemulţumit şi dezamăgit”.
Subiect: Nevoia de mituri (Citit de 12398 ori)