Mai intai m-am indragostit nebuneste.M-am aruncat cu ochii inchisi intr-o dragoste totala ,o dragoste care ma invaluia din toate partile si ma lasa fara respiratie.Era o traire intensa si necontrolata ca si cum m-ar fi dus un val puternic departe.
Inceputul era numai al nostru si in povestea care exista si se repeta intruna de la facerea lumii,eram numai noi doi si numai incapea nimic altceva.
Erau ploi de toamna pe care ni le daruiam cu generozitate pe strazile orasului,erau dimineti incarcate de ceata in care sorbeam amandoi din aceeasi ceasca de cafea,biletele pe care le gaseam ancorate in cele mai neasteptate locuri pentru a mi se aminti fiecare luna adaugata in relatia noastra desavarsita sau mici nimicuri care sa-mi faca ziua frumoasa , sa ma faca sa zambesc si sa ma bucur ca sunt iubita.
Cuvintele se insirau lesne intre noi,ca margelele pe un fir de ata si niciodata nu aveam certitudinea ca ne-am spus tot ce era de spus.
Apoi a aparut primul miracol in viata noastra.Se numeste IRINA si are cei mai albastri ochi din lume si cand a zambit prima data,am ingenuncheat langa patutul ei si i-am promis "Tinerete fara batranete si viata fara de moarte".
Am devenit din nou copii,am impodobit peretii camerei in care crestea cu palmele ei mici imbibate in culori si am facut nopti albe si pretioase cu povesti.
Pe aleea din fata casei,in zapada proaspat asternuta,ramaneau acum trei perechi de pasi intiparite si asta insemna primul bilant al anilor care trecusera.
In primul concediu pe care nu l-am putut face impreuna din motive independente de vointa noastra,Irina a urcat pe Ceahlau cu tatal ei pana la cabana Dochia.Era la vremea aceea un nod de patru ani plin de suflet cu doua codite innodate in crestet.La vederea norilor grei care imbracau muntele in ziua aceea,s-a gandit sa culeaga "un bulgare de cer" ca sa mi-l aduca mie acasa.Aceasta noua bijuterie a fost adaugata la colectia noastra de amintiri si sotul meu mi-a explicat-o pe o ilustrata pe care mi-a trimis-o de acolo.
Al doilea miracol se numeste ALEXANDRA si toata energia si fantezia din lume s-a adunat in ea.
Cand avea 5 ani,m-a intrebat daca eu ma gandesc la ea si atunci cand sunt plecata la servici.Am incercat sa o fac sa inteleaga ca este tot timpul in mintea si in inima mea,dar ca sa fie ea mai linistita,a desenat "Un pensaj(peisaj) pentru mama cu copilul ei" pe care sa-l tin la munca si de cate ori il vad sa-mi amintesc de ea.
Desenul a stat pana in luna aprilie a acestui an pe usa fisetului de langa biroul meu si reusea sa-mi trezeasca zambetul de fiecare data cand imi cadea privirea pe el.
Pe la 8 ani,dupa o zi de munca din aceea care pare ca nu se mai termina si abia asteptam sa ajung acasa,Alexandra ma astepta cu o scena de teatru gata pregatita.Mi-a dat ragaz sa-mi scot ghetele din picioare si m-a invitat serioasa sa ma asez pe covor intinsa,pentru ca de la inaltimea aceea nu puteam sa vad manutele care manevrau in dosul scaunelor rasturnate pasari croite din hartie si papusi din carpe.
A fost cea mai scurta si cea mai originala piesa de teatru pe care am vazut-o in viata mea si totodata a fost pastila care mi-a luat oboseala ca prin farmec si mi-a reparat ziua.
Sunt dimineti in care diverse neajunsuri ne determina sa plecam la munca suparati,sunt zile in care necazurile par sa ne copleseasca si sa nu se mai termine,sunt perioade in care problemele noastre sunt cele mai grele si lacrimile cele mai amare.
Suntem deja un pic mai obositi,ne-am lovit de mai multe praguri in viata,dar fiecare incercare ne-a apropiat si mai mult sufleteste pentru ca intotdeauna rezolvarea am gasit-o in noi si am stiut sa pasim mai departe.
Daca as fi fost singura poate nu as fi stiut sa trec peste ele,as fi zabovit mai mult ca sa le pot depasi si mi-ar fi fost infinit mai greu.
FERICIREA este cel de-al cincilea membru al familiei noastre si-i multumesc lui DUMNEZEU pentru ca m-a ajutat sa inteleg asta si sa fac tot ce e posibil pentru a fi mereu asa.
Subiect: Lectia despre fericire (Citit de 11202 ori)