Costinești

[goeteri]

Se spală de vacanțe stânci înegrite
lucioase-n zbat de lacrimi rămase idile
din ”nu”-uri regrete, ratate, copile,
rămase să plângă trecute ispite.

Și valuri se sparg înspumate-n atinsuri,
se-ntind peste goldu-n fărâme-siliciu
ce umflă, se soarbe de doru-n supliciu
de-a șterge iubiri desenate-n înscrisuri.

Și timpu-i epavă de navă la coastă
ce stă părăsită-n rugină de vise
în logodne ad-hoc sau distruse, promise...
dar alte venind, ca talazul pe creastă.

E-o vară din multe, doar șase sau cinci
repaus de minte, în tumult suflet-trup
în dansul de-o seară c-ocheade în grup...
săruturi de săruri, dulci buze ce lingi...

Și soare întoarce culori galben-roșul
pereții cantinei de-aramă de corpuri
ce flirturi își schimbă, se-ndeamnă spre corturi
și-n zori de extaz le încântă... cocoșul.

E adresa de nick-uri, nesfârșite fantasme
ce șiruri de nopți de-ntâlniri vor fi sursă
când nu e îndeajuns sau iubirea e scursă
și școți ilustrata visând ude spasme.

Ai ochii-n tavanul căsuței-palat
-cristale fierbinți și obrajii arzând-
întinsă pe patul iubirii gemând;
stai gambe-n cruciș, goală tot, în halat...

... Și totu-i amestec de ce-a fost, ce ești
pe-aleea de-asfalt de pe plaja uitată,
că vara s-a dus, anotimpul deodată...
E doar ilustrată; clipa de-un Costinești...

Și-un picur de-un val simt pe-obraz... Unde ești???
18.10.2011