Daisy

[goeteri]

Sunt pentru a nu știu a câta oară Dumnezeu
Căci iar m-am hotărât s-adopt un cățeluș;
De fapt o cățelușă mică și firavă, derbedeu,
Un rebut printre vreo cinci născuți pe-un derdeluș.

Sunt toți acasă acum la adăpost de frig
Cu mama, o cățea atât de slabă, mică
Și cresc pe zi ce trece, vin fără să-i strig...
Doar cea mai mică, Daisy o protejez cu frică.

E veșnic dominată la mâncare, ades mușcată,
Piciorușele-i sunt roșii, tot o carne-n rană
De gerul ce nu stă, de fulgi... și-i alb bălțată.
Așa c-am luat-o-n casă să-i dau cald și hrană.

Este cât palma, adoarme des, mai plânge,
Se mișc-așa nesigur, cade, se ridică iară
Și-i cercetașă sigur... inima mi-o frânge;
Bot umezit ridică, mă privește-n ochi, umil să pară.

Și-acum o văd pe piciorușe mici pășind firav
Cu fundu-i mic rotund și mișcând din codiță
Și scoate-un sunet ascuțit crezând că-i grav
S-ar zice un lătrat... Îmi spune că-i un slujitor, fetiță.

Așa-m păstrat pe lume ce lui Dumnezeu i-a fost o schiță!...
05.02.2012