Imensitate de apă ce există mereu, de un ieri,
o străbat din centru cred și
nu există direcții, sau ar fi
dar sunt șterse de valuri sau vânturi
ce nu duc nicăieri,
mă vântur,
e un dute-vino, doar câteodată mă bucur
c-ajung pe o creastă, dar nu se vede nimic
că sunt orbit
de spumă și sunt așa mic...
și sunt mulți alții, mulți, mulți
într-un păienjeniș, fiecare c-un val
al lui, unii trăsniți de fulgere...
și niciunul n-ajunge la mal,
că nu există mal, nici amonte, aval
și plouă
cu picături ca niște mici ouă,
cu picături ca o rouă
ce acoperă apa, purtate pe valuri,
bătute de vânt,
fără nicio direcție, căci n-au de ce să se lovească,
nu-s maluri...
sunt eu, nu mai sunt...
doar se mai înalță un abur într-o imensitate de puf alb sau gri, nori
tăcuți
până când tună
și fulgeră... poate o fi vreo furtună?...
... s-a-ntâmplat de câteva ori!
Este-o mare de lume nebună, nebună, nebună...
10.02.2012
Subiect: Transoceanie (Citit de 1801 ori)