Nevrut adiooo...

[goeteri]

Refuz de amintire, de tristă consonanță,
Cutremurând profund organe-n rezonanță,
Cu prăbușiri în spargeri de roci zidite stâncă
Până mai ieri... ce-un straniu refuz, la tot, cuvântă.

Se înșurubează sfredel spusa ce lasă gol,
Când fapta-i se succede, destramă, tragic, rol;
Se sfâșie scenaric, precum cortina trasă...
Grilaj de deținut, sub mantia de-o rasă.

Rămâne os bolând sub carne tăbăcită
Ce împrăștie toxine prin inimă zdrobită
Înspre mintea ce se pierde în psihomatic hău,
Cum șiș făr-anestezic durere împlântă, rău.

Înmoaie brațe, tonus, ambiție, voință
Nefiind din propriul sine, intrus e, neputință
Ce lunecă avalanșă măturând tot, trecut...
Anoxic dând sfârșit, nesperând reînceput.

E-un patru de la școală nespus nici la părinți,
Cuvântul ”ad”, de la, de scoatere din minți
Cu rondurile puştii, găuri de glonț şi-un ”i”
Vizor, ce înfige țeava ”mortal”, în loc de ”a fi”.

Un ultimatum scurt, de-o lungă ezitare
Tot zămislită-n gând, uitată, reîncercare
Fără răspuns, când nu-i nici un palpabil bio;
Se pare că și flutur din stern și-a luat... adio!

Doar unul e călău; el, ea... noaptea de-o ziuă...
16.06.2012