... mai pun de-acum încă vreo douăzeci și cinci de ani,
adăugați la mult, de când mă știu pe mine
și-un leat complet, de peste șase miliarde, o să dispară,
poate mai mulți; și ceva tinerei contemporani
vor părăsi coperta pentr-un conținut ”mai bine”...
și nu mă dumiresc cum pot atât de mulţi... atâți să moară?
... păcat că nu-i întregul, tot, o uniformitate
de început, cu toții de o zi cum puii de găină
crescându-și puf în pene pentru un pic de zbor,
ce nu va fi nicicând, c-așa e și umanitate;
o iluzorie eternitate din vise plină, plină
și dispărând deodată tot...cât de înfiorător!
... ar fi, o secundă, Terra într-o liniște lugubră,
nici plânset n-ar mai fi, n-ar fi nicicum urmași,
că n-ar avea conștiința încă a amintirii
și-ar fi planeta mult, cu mult mai mult salubră,
debarasată de-nvechit... iarăşi vor fi indieni-apași
cu zâne, regi, moși, făt-frumoșii... sufletului, firii.
... mi-aș fi dat tot și-aș da și acum din ce-a rămas,
s-am restul împărțit în astfel de secunde
de pur pe câte-un secol, în iar și iar să fiu,
cum câine credincios la neștiut, chiar dacă-i de pripas...
fără de mâine, ieri, fără din ce și fără nici de unde,
doar o secundă mesager din peste șase miliarde... încă viu!...
22.06.2012
Subiect: Eșaloanele extincției (Citit de 1661 ori)