Mapamond

[goeteri]

De unde atâtea temeri în lumea ce ne-i dată,
Făcută dintre noi și pură, desfrânată?
Oare de ce-s pedepse, adesea atât de strâmbe?
Oare de ce-s, o parte, Fortuna... și alta umbre?

Cât suntem de identici, cum oile într-o turmă
Și ascundem mușcătură, omor ce viață curmă,
Nu dintre lupi, ori lei, rechini, ori crocodili...
Se devorează o lume; în vânători… umili!?!

Inexplicabil, straniu-i defect, inteligența
Ce mijotește rău, la seamăn ia potența;
N-ascultă penitența, spovediri, părtășit
Și, vârf, cel mai ades e ambițios smintit!!!

Și evoluții unde-s, de-i încă sacrificiu
Asumat kamikaze, sau doar impus, supliciu?
Și specii criminale, tot păr și fără minți,
Au reguli neschimbate... le respectând cuminți!?

Și om, suprem de creier, se auto-depășește
Schimbându-și norme zilnic, ce exclusivist priește
Și, uită că nici roata de el nu-i inventată;
Etern e hărăzită, să fie lumii... dată!

La sensul, greșit unic, să fie reparare
Și n-ar fi prea târziu să reflectăm de oare
Va fi cândva o zi, de judecăți... pe fond?!?...
Cum ne-am promis prin cărți, tot noi... Un mapamond!?!
23.08.2012