Alee de iubire

[goeteri]

Se plimbă dragostea pe-aleile în halte
Cu arcași ascunși, ce înfig săgeți cu cârme,
Ce-i lasă drum pe artere ei, inimii, s-o salte
Și doar bătăi să schimbe gong, fără să o curme.

Un iz e la începutul, mirosul de-a se ști,
De sine și, că alături e un altceva... Ori, straniu;
La fel și, diferit, cum noaptea nu e zi...
Din pântec, coapse, piept și gândul sus... din craniu.

Și parcă o roată întoarce pe fiecare zimț
Ce-ntinde de la spirit, spre carne, un idilic;
Încet din iz se prinde în mână simțuri, simț
Nespus, sau scris pe buze... în neștiut chirilic.

Și atâta de fragilă idila stă să moară,
Sau nu, se îngemănează înfiripând peren,
Cu gest de atins de piele ce freamătă-ntr-o doară
Și gându-i tot un trup... din două, un refren...

... Ce se înalță-n piepturi din repetări multiple
Și se topește tot în nou de firi, în copii
Adulante; puii, reamintind periple
Ce se rescriu telur... ’nspre pirostrii cu popii.

Înflăcărarea pură se scurge fluviu greu
Ce adună afluenți și lasă mâl de rod
Din mâini unite suflet, de-o clipă, ce-i mereu
Și-și face pentru treceri, la orice rău, un pod.

Oh, câtă pasiune e-n umărul toiag
Și-n statul pe genunchi printre povești reale,
Cu palme pe prințesa, sau prințul cel mai drag...
Ce adoarme îndrăgostit în caldele de poale.

Rămâne plânsul bocet, ce-ar rupe feerie
Rămasă imprimată în scena de album,
La lumânarea aprinsă pe bucățica, glie,
Unde-i un semn de amor... Un stop iubirii-drum!...
23.08.2012