Tomnând

[goeteri]

Vară se stinge încet, torid răcește
Și albastrul cer se sprijină pe nori,
Ce apasă cocârjind frunze. Culori
Se estompează, verde îngălbenește.

E parcă o oboseală a timpului, naturii,
Se îndepărtând de soarele în cuptoare
C-o lume de fochiști ce-a întreținut ardoare
Pe câmpuri, prin livezi, prin vii... de de-ale gurii.

În pomi, pe ramuri, verdele se scurge
Albind întâi spre tonul sidefat
Și câmp din verde în auriu e, glod lăsat,
Iar nopțile sunt iar fior, spre îngheț... în ce se curge.

Păsări, sătule sunt de noi, au gând să plece,
Mai multe acum, că puf e pană, pui
Și câinele păros, ce doar și-a lăsat păr, e șui...
Se îmbracă iar... Cum știe de-o fi rece?

Nu știu de-s trist, de ce, cu fiecare toamnă,
Că și ea ar plânge des, în picuri, în șuvoi,
Cum eu mă plâng că n-ar mai fi înapoi...
Sau, că mai pierd odată, doamnă... o toamnă!?!
31.08.2012