Urăsc popor fudul că-i prost, mândru netot
și-mi ține țara în gropi și glod de-atâta lene,
iar prizonier mă zbat să-mi pierd spurcate gene,
căci mi-a luat drept și la ce-aveam și drept la vot.
Urăsc popor needucat, fără rușine
un cerșetor ce-și vrea doar mațul cât mai plin,
furându-și țara să se-ndoape cu peșin…
copii și-i vrea masteri și doctori din jivine.
Urăsc popor ce se încântă din minciună,
ce se-mplinește când pe altul îl distruge,
rânjind din spate de-un ghișeu și de-i ceri fuge…
Că ”nu e el și de nu-ți place… dă arvună!”?
Urăsc popor cu mințile-n hipnoză sumbră,
hrănindu-și suflet din stropit cu apă chioară
din măturoaie, pupând moaște… Pus pe-ocară
de-i spui de hoți…”Că nu-s penali, au făcut… umbră”!?
Urăsc poporu’ ce și-a ars boieri, conace,
uzine, fabrici, mi-a lăsat țară-n chirpici,
își pupă hidre comuniste, măscărici…
ce i-au dat gloanțe drept răsplată, gând rapace.
Urăsc popor ce-și tot bocește sărăcie
și-n nesimțire nici s-aleagă nu se apleacă…
vrea-n jur o lume lui să-i dea, ”măcar oleacă”,
să-l omenească, doar pe el, cu ”omenie”!?
Urăsc poporul mitocan cu înalte școli
pline de mentori pedofili, conturi bancare
nu-n bănci de studiu, în umplerea de buzunare
pe mâzgăliri, teanc de diplome… ”Multe… coli!”?
Urăsc popor, un autist ce nu se vede
orb, surd la tot ce omenirea a exersat,
că el e geniul, ce ”Iisus l-a și lăsat”…
Făr’ să-nțeleagă că-i lăsat… nu că l-ar crede.
E premiant poporul meu, ”cel mai deștept”,
dar n-a luat Oscar, e bun hacker, trage tunuri,
clonează cărți, ce nu citește… Bunu’ îs bunuri
ce nu mai face… ”E bunul țării…”, un inept!!!
Bai nu-i că-i snob și că mă-njură… în înțelept.
12.12.2016