Frumosul, e albastrul ce-l ai
În ochii-ți sclipind, o splendoare,
Cum suflet din care îți tai
Să mângâi pe aproape... Tu, floare!
... Cu ”mâncarea” nu înțeleg,
nici ”batracieni” pe ”piste”;
ori ceva nu ți-e... întreg,
ori de ți-e, fă-l să existe...
... să-l expui, pe înțelese,
să mă faci puțin... să-mi pese!
Cu drag mă-nchin și-aș vrea să-mi fii
Mereu alături, să te știu
Că tot ce vine nu-i târziu
Și anu-i plin de bucurii!
Când mă citești, cu irisul m-atingi
Peste pupila-mi ce pe vers a stat
Și ochi în ochi, cu gând hai-hui plecat,
Parcă simt suflul ce dogori și stingi.
Există sigur, da, ceva ce-i optimism,
Dar sunt perdanți atâți, nu-i purul empirism
Doar în morbide închipuiri, ale câtorva...
Speranța, ea-i... ’ntr-o zi, de-o vom afla!?
Când voi muri, îmi voi strânge pumn,
să nu pierd suflet ce-am atins
cu eterul, cel ce-o floare rară
mi-a-nțepat simț așa-ntr-o doară,
mi-a dat din roza-i fulgul nins,
mă înmiresmând ce-am fost, antum....
Un motz... de Elenă, foc din scrum!
2013