Subiect pentru saptamana 25-31 Octombrie

[DIANA]

Subiectul de saptamana asta este legat de iubirea pentru bunici. I-am cam ignorat pana acum iar ei, cuminti, intelepti, intelegatori, plini de dragoste, ne privesc cu duiosie si ne zambesc de acolo, din coltul camerei. Haideti sa le aratam cat de mult inseamna pentru noi!

[cv]

Bunicii locuiau într-un mic orasel minier din Banat, într-o casa înaltă, lângă o livadă de peri si ciresi târzii. Casa, construită de părintii bunicului initial, era asezată la baza dealului astfel încât, în spate, acoperisul era la o palmă de pământ iar noi, copii fiind, exploram lumea de pe vârful pantei si ne vedeam adevarati giganti privind oamenii ce treceau pe ulită. In bucătăria bunicilor era un cuptor de pâine. Incă-mi amintesc că pe vremea aceea nu exista să cumpărăm pâine din brutărie, pâinea se făcea în casă, făina o scotea bunicul din lada de zestre a bunicii (care atunci când era închisă devenea masă mare de 8-10 persoane).
Avea multe camere casa bunicii. Cea de toată ziua era lungă cu pământ bătătorit pe jos fără nici un fel de tol care să-l acopere si totdeauna albă. Geamul era la nivelul scării care ducea în spatele casei. Imi plăcea să sar pe geam si... să ajung în curte. O parte din casă era zavorâtă, bunica zicea că: "alea-s odăile bune…" Toate aveau covoare frumoase, dusumele lustruite si peretii zugrăviti în motive geometrice. Perdelele erau lucrate de bunica si mai frumoase nu a făcut niciodată desi ani buni tot migalea diverse modele care apoi le vindea la sârbi.
Una din odăile bune se deschidea în fiecare an când ajungeam la bunici. Era… “Odaia Olteanului” (asa-i zicea bunica tatei desi acesta este ardelean sută la sută). O alta era odaia care găzduia cornuletele umplute si multele feluri de prăjituri pe care le pregătea bunica… pentru fată. In vorba bunicii “fata” nu era mama, care parcă dispăruse când a aparut…nepoata, eu, “cel mai cuminte copil pe care l-a întâlnit bunica vreodata”.
Pentru mine si vară-mea, a doua mezina a familiei (care nu avea privilegiul de a fi cea mai cuminte ci doar… Nicoleta), casa bunicilor avea ceva magic. Ne duceam în pod si colindand printre lucruri vechi si netrebuincioase, asteptând ca vorbele rostite cu saptezei-optzeci de ani în urmă să răzbată până la noi. După ani buni încă mai îmi zic că le aud.
Bunica purta părul lung… mi-o amintesc despletind cozile făcute peste zi un fel de coc în vârful capului, pe care le pieptena înfăsurând părul pe degetul arătător. O vedeam o craiasă bună si frumoasă si eram sigură că tot ce-i fermecat în casa aia bunicii îi este datorat. O coadă, taiată pe când era fată mare, bunica o păstra în învelis de hârtie de mătase, în cufărul din podul casei. Tot noi mezinele am descoperit-o si… ni s-a părut că emite o lumină palidă în întunericul din cufăr.
Eram vesele si neastâmpărate, în ciuda părerii bunicii si dornice de noi si noi aventuri.
Bunicul avea altfel de farmec pentru naparstoace. El era cel care dadea in mintea copiilor. Ne urca pe spinarea calului si acesta o lua la goană cu noi până când, plictisit de tipete, ne făcea cunostintă cu iarba umedă a pajistii. Ne curgeau lacrimi pe obraz dar râdeam cât puteam de tare Rare ori, să scape de grija noastra, mosu' (cum îi spuneau toti ai casei) ne urca în doi piersici pitici si ne aducea mure în sapca veche si ponosită. Se amăgea cu gandul că cel putin asa nu mai ajungem urzicate si zgâriate la bunica. Spun se amăgea că după fiecare drum la grădină bunica-l apostrofa, deloc blând, că a dat în mintea copiilor, mai rău decat noi, dacă ne-a lăsat să ne umplem de sânge si băsici în asa hal… Abia când ne spăla observa si vânatăile. Incă nu-mi dau seama dacă din răzbunare pentru că ne exila în pom (mie mi-a fost mereu frică să sar) sau în graba de a fugii spre tufele cu mure coborârea era mereu soră cu vânătaia.
Dând timpul înapoi, cu câtiva ani, îmi amintesc că o singură dată m-a certat bunica. Am plecat la “Uminita”. Stiam drumul asa că o trăgeam dupa mine si pe Nicoleta. Aveam putin peste patru ani iar vară-mea se apropia de trei. Nu-mi amintesc multe… dar vorbele bunicii m-au urmărit multi ani. Bunicul ne-a căutat prin fiecare cotlon, s-a dus în pod, în grajd, a făcut înconjurul curtii de câteva ori… Nimic necercetat… In fata casei, ascunsă de tulpinile daliilor, dar închisă, era fântâna… asa că a coborât pe lant să caute fetele… Cred ca a ajuns aproape de apa când a venit Petrică, un prâslea din zonă, să-i spună bunicii cât este de supărat că am coborât râpa la Luminita si nu l-am luat si pe el. Dupa o oră bunica ne-a adus calmă acasă, fară să spună cuiva că nu a stiut de plecarea noastră. M-a urcat cu fundul pe sobă si… m-a certat. Vorbele ei imi spuneau că sunt mare si nu a vrut să mă facă de rusine la sat că plec fără să spun. Am fost asa incantată că bunica mă vede mare si... nu m-a facut de rusine… N-am mai plecat niciodată fără stirea bunicii.
Era o alta lume… E posibil să reconstruiesc din faptele acelei vârste dar nu si emotiile ei (în orice caz, nu cu exactitate). Totul era posibil, la bunici nu aveam voie să fiu tristă.
Dupa ani îsi aminteau cam toate năzbâtiile noastre… Bunica zâmbea mereu si totusi… o dată, o singura dată, când spunem că nu ne lipsea nimic, cu o luminită în coltul ochilor a soptit: ”o pereche de gumari- 15 ouă, o sticlă de lampă- 2 litri de lapte…“
O singură dată… La bunica fiecare lucru era privit grav... o singură dată

[jucatorul]

Suceava, Scheia. Am 4 ani si oleaca... Este o calduroasa seara de vara.! Sunt in chilotzei si ma joc in curte fugarind ratele. Vacile taman ce s-au intors de la pascut. O vad pe bunica cu o galeata si un taburete. Era ora mulsului.. Fuga-fugutza inshfac canutza mea ponosita din tabla, cu smaltul sarit pe alocuri... si ma duc in grajd... La coada vacii, in stanga bunicii ma aliniez odata cu pisicile care miorlaiau parca cu jale... Dupa ce spala putin ugerul vacii, si dadea cep, primul servit eram io, apoi pisicile in teica lor ... Cat o-i trai, n-am sa uit zgomotul pe care il face jetul de lapte cald pe fundul canii de tabla... Zzzz-zzzz! Zzzz-zzzz! Cu acel zgomot m-am facut io mare!!! Si cu mustati de lapte proaspat ma duceam la culcare. Bunicul, un om sobru si nu prea pus pe shaga, ma expedia repede invelindu-ma cu pilota. Adorm.
Ma trezesc. Este o alta dimineatza racoroasa de vara. Am deja 11 ani. Sunt baiat mare. "Nepoate sus! Trebuie sa mergi cu vaca!" o aud pe bunica-mea, care trebaluia prin curte, strigand din pragul usii. Daca nu ma ridicam imediat, faceam cunoshtintza iar cu nuielusha de alun. Asha ca... Sarind de pe "cuptior" direct in panalonii de lucru si cizmele de cauciuc, ma duc direct la ligheanul cu apa pentru spalat pe fatza. In trecere, pe masa observ pachetelul pentru "baiet" - papashi cu branza. In doi timpi si trei miscari eram deja cu vaca legata cu lantul de coarne la poarta. Strig la bunica si ies in drum.  Era 6.30 dimineatza! A lu' Placinta si a lu' Botgros ieseau si ei... ah! Eu eram a lu' Fus. Pana pe imash nu era mult de mers... dar parca vitele nu aveau nici un chef sa mearga in ziua aia la pascut. Dupa un meci de fotbal si o repriza de ucis ciori de pe bucatile oamenilor.. baietului i s-a facut nitzel foame. Tacticos imi scot punga cu papanashi, erau 5 la numar. Mananc doi pe nerasuflate! Branza era cam sarata. Pe al treilea il servesc ca un adevarat maestru de arta culinara. Ma uit la ceilalti doi, ma gandeam sa-i las pe mai tarziu, dar inca imi era foame... si foamea a biruit! Acum mi se facuse sete. "Ce sa beau oare?" Izvorul era departe.. si n-aveam chef sa merg pana acolo. Punga de plastic de la pachetul meu nu o aruncasem inca... .. si atunci mi-a venit o idee nastrushnica! "Ce-ar fi daca ash mulge vaca in punga?!?! " Pâsh-pâsh! Ma apropii de vaca, si ma agat de o tzâtza ... "strange si trage, zicea bunica" - fac intocmai! Au tashnit 3 picaturi de lapte, iar vaca, vadit deranjata de intrus s-a deplasat mai incolo lasandu-ma un pic frustrat. Dar omul in viatza trebuie sa fie perseverent.. Ma apropii iar de vaca, de data asta iau alta tzâtza, aplic acelasi procedeu, rezultatul este acelasi. "Mai fir'ar sa fie!". Mitrutz, un vecin de pe ulitza si care era mai mare decat mine, observa chinurile la care sunt supus si se ofera sa-mi potoleasca setea... Imi ia punga din mana si-mi zice sa tin vaca de lantz. S-a ashezat in genunchi si cat ai zice peste aveam lapte cam de-o cana in punga mea de plastic! Eram super fericit ca pot sa-mi sting arshitza gurii. Erau orele 10.00, iar pe la 12.30 se facea pauza de masa. Adica ne intorceam toti pe la casele noastre si ieseam iar pe la vreo 3 ale amiezii, cand focul toropitor al soarelui mai pierdea din putere. (Dar nu s-a terminat aici!)
Ajungand acasa, bunica m-a luat direct din poarta la altoit cu nuiaua de alun! "Drac impielitzat, ma faci de rusine in sat? Pezevenghi ce eshti!"
Vestea ca a lu' Fus a muls vaca in punga pe imas, a ajuns inaintea mea in sat... evident si la urechile bunicii!
Dupa obisnuita mustruluiala, mi-a dat sa mananc si ma trimis la culcare, somnul de amiaza. "Sa te odihnesti, sa ai viatza si pentru alte giumbuslucuri!" Stiam eu ca eram febletea ei!

Vorbesc de obisnuita mustruluiala, deoarece faze mai sunt: la furat de gulii la C.A.P., la furat de mere de la vecina, ca marul nostru era prea anemic, cand am scapat vaca in cultura de lucerna a I.A.S.-ului si era sa fie dusa la contractare, cand am calarit un vitzel, scaldatul la Apa Sucevei, la furat de porumb din loturile oamnilor.. si le pierd sirul...

O mora, o tempora!

[Lorelei]

Tandrete infinita. O lacrima se prelinge usor pe obraz. Ah, mainile tale... mirosul de cozonac proaspat. Te vad pe prispa casei - intotdeuna loc de joaca - si in ciresul din spatele gradinii unde ma cautai vara si ma gaseai "impielitat" cocotat in varf... nu ti-am spus niciodata ca am plans cand ati taiat ciresul... Te regasesc doar in parfum de mere coapte, te regasesc in povesti... nu ti-am spus niciodata ca stateam cu inima cat un purice cand vreun zmeu fura o cosanzeana... Esti in mirosul de caprifoi pastrat in "hainele de sarbatoare"... nu ti-am spus niciodata ca am plantat in gradina caprifoi care nu s-a prins niciodata... Esti in imaginea tufei de liliac de la poarta din care rupeai mereu cand plecam "la oras" ... nu ti-am spus niciodata ca iubesc liliacul mai mult decat oricare alta floare... Te simt in carceii vitei de vie despre care spuneai ca sunt carlionti de bucle blonde de print fermecator... nu ti-am spus niciodata ca inca il mai astept pe print... Te aud inca trebaluind in bucataria de vara... nu ti-am spus niciodata ca turta dulce o fac asa cum am invatat de la tine... Te gasesc in refrenul duios care are iz de poveste: "fetele mele..." ... nu ti-am spus niciodata ca te iubesc... ca te iubeam... ca iubesc amintirea ta care are miros de liliac si de cozonac si de mere coapte si de cirese si de vita de vie... nu ti-am spus...

[Lord_Saladin]

 Apai eu la bunicii mei am crescut, intr-un orasel de munte din Banat... au o casa mare ,frumoasa... nu degeaba se spune ca taranul banatean din valea Bistrei numai taran nu e...
 Il tin minte pe bunica-miu... mare, chel, burtos acum... a fost odata miner , un baiat frumos, vesel, cuminte, cu ochi albastri, blond, maistru sef pe la Ruschita, cunoscut drept om temeinic, bun muncitor... are pregatire, om integru, credincios, cu toate astea scapa la injuraturi destul de des... mosmondeste mult in garaj, tot timpul isi cauta de lucru, fie la gaini, fie in gradina, fie la masina... e tare meticulos... dar cand el repara ceva, apai acel lucru nu se mai strica veci...  cand ceva nu merge, parca-l aud :
 -Bata-cie pucerea lu` Iuda sa ce bata !
 Bunica-mia, a fost odata o femeie cu par brunet si carliontat, se mandrea ca toti baietii din Rusca ar fii vrut-o de nevasta... ea nu injura... ea e trecuta la "pocaiti"... cu toate acestea, mai scapa cate-o dracuieala cate-odata, spre hazul tuturora...
 Ea e cu bucataria... regina prajiturilor... dar a invatat si spaniola de pe la telenovele, nu s-ar mai satura de ele...
 Stie ca imi plac "colacii", si face misto mai mereu de mine:
 -Cand io oi muri, tu o sa zici : "oooooh, buno, !! Unde-s colacii matale ?
 Apai asa sunt bunicii mei, din partea mamei in linii mari...

 Bunica din partea tatalui meu...a fost si ea la vremea ei o femeie frumoasa, cu ten masliniu si par  negru ca pana corbului... o femeie de la oras... o femeie mai diferita de cea din partea mamei.... nu a mai iesit din casa de cativa ani... .
 Bunicii mei, toti, sunt bolnavi.... sunt batrani...
 Eu nu va zic decat sa invatam din experienta celor batrani ceva bun in viata, si sa nu desconsideram sfaturile lor, chiar si cele de viata... dragoste...chiar daca adeseori n-i se par la prima vedere expirate si depasite de timpurile in care traim.Si ei au fost la varsta noastra, odata , tineri si "rebeli", si cred ca experienta de viata i-a invatat ce e bine a face si ce nu.