ULTIMA TEORIE COSMOGONICĂ

[George Ene]

De la ipoteze la teorie:
ULTIMA TEORIE COSMOGONICĂ (I)

Prolog

Gata!
A ieşit din ou!
Nimeni nu ştie cum s-a întâmplat minunea, dar ea s-a petrecut şi gata!!
Se zice că întâi şi-ntâi a aruncat o vorbă unul, în antichitate, poate-n glumă, poate inspirat, nimeni nu mai ştie. Necazul e că vorba aceea dibuită şi anemic motivată a ars odată cu Marea Bibliotecă din Alexandria, unde fusese pusă la păstrare, pentru că uitai să vă spun că un anume scrib, la îndemnul unui anume faraon al cărui nume s-a pierdut, o scrisese pe un papirus. Şi cu asta se părea că ideea a rămas definitiv înmormântată. Da de unde! Aşa cum se-ntâmplă întotdeauna, marile idei tot ies la iveală, cum-necum - reapar şi răzbesc! Vorba e că ideea a renăscut, a căpătat coajă, apoi oarecare rotunjime şi-a-nceput să se pună în mişcare - mai întâi în sine însăşi destul de discret, ca după un timp să se adauge sieşi tot mai avântat, tot mai cuprinzător, într-un ritm galopant, şi deşi lumea se cam temea - pentru că nu-nţelegea o iotă din ceea ce avea să urmeze -, a fost clocită, cum spun, secole bune, până când, vedeţi-o, a ieşit la lumină!
Toţi savanţii lumii sunt şocaţi de apariţia ei, pentru că încă n-o aşteptau, socotind că nu i-a venit vremea. Dar când au auzit - unul prin altul - că a ieşit din găoace direct pe Marea Scenă a Cunoaşterii, indubitabilă şi sublimă, şi mai frumoasă decât Statuia din aur şi fildeş a lui Zeus, creată de marele Fidias, şi-au lăsat cercetările şi speculaţiile şi-au venit s-o vadă-n direct, aici pe site-ul LOVETIME.ro - s-o savureze, s-o comenteze…

Cum vine de se leagă

Iat-o!
Se înalţă cuprinzătoare până dincolo de orizont!
Şi ce zice ea? Zice că dacă Galaxiile trec dincolo, adică ies în partea cealaltă, fiecare prin câte-o Gaură Neagră, având pentru această mişcare, fiecare dintre ele, câte-o AntiGalaxie, cu care se află în echilibru o vreme - până-i căşunează vreuneia s-o ia razna - de ce n-ar face-o şi Pământul tot la fel, adică de ce n-ar avea şi el un AntiPământ, că numai aşa se explică cum de-a stat el atât de cuminte până acum, carevasăzică în echilibru, că după asta, cine ştie când l-o mânca-n tălpi, ar putea s-o ia încolo, să scape de sub control şi să iasă pe partea cealaltă - munţii devenindu-i văi sau mări şi oceane, ori văile devenindu-i munţi cât vezi cu ochii de înalţi şi de înzăpezeţi?!
Ei, şi dacă Pământul face şi drege aşa, de ce n-ar călca pe urmele lui şi Omul?
Da, da, aţi citit bine: Omul!
Ehehe, veţi zice, dar Omul nu are… AntiOm!
Ba, are! Şi-ncă are un AntiOm isteţ şi sprinten, nevoie mare!
Cum aşa? vă văd mirându-vă.
Uite aşa! Păi, măi fraţilor, fiecare Om are Îngerul lui.
Bunăoară Tatăl Nostru carele-e-n Ceruri a avut şi El, ori poate că mai are încă, Îngerul Lui, dacă nu cumva are şi o Armată de Îngeri, mai ştiţi? Daţi-vă seama că Moise ăla, alesul Domnului, avea şi el un Înger, trimis chiar de Domnul, încât făcea una-două naveta între Atotputernicul şi robul lui, Moise. Până şi ăştilalţi mai dinspre noi, din Noul Testament, aveau Îngerii lor. Amintiţi-vă că venea fuga-fuguţa câte-un Înger-Îngeraşul meu ce mi te-a dat Dumnezeu şi le anunţa în vis pe fetele mari ale antichităţii ebraice că vor avea câte un Fiu de la Domnul, care mai de care mai Fiu, în toată puterea cuvântului. Şi-atunci, de aici, prin forţa imbatabilă a raţionamentului iscat de primul dintre gânditori - ăl cu ideea de la început, din antichitate - s-a tras concluzia că dacă Galaxiile au AntiGalaxii, Pământul are AntiPământ, atunci şi Omul are AntiOm, care nu poate fi altcineva decât un Înger. Măi, măi! veţi zice. Staţi să vedeţi! vă zic. Uite şi cum vine de se leagă treaba. Să ne-nţelegem: AntiÎngerul e chiar Omul, ca mine, ca tine, ca ea, ca el, iar AntiOmul e chiar Îngerul meu, al tău, al ei, al lui. Nimic mai simplu: fiecare Om are Îngerul lui, şi fiecare Înger are Omul lui - legaţi printr-un ombilic nevăzut, care există, şi asta e limpede ca lumina zilei. Ce-i atât de greu de priceput?
Ei, dar mai e o problemă, care e mai ceva decât o problemă!
Scuzaţi-mă, dar eu cred c-am dibuit-o şi pe-asta! Vreţi să v-o spun?
Spune-ne-o, ce ne mai fierbi atâta! vă aud corul îndemnului, nerăbdător.
Iat-o! Când Omul nostru, bunăoară eu, sau tu, sau ea, suntem aici, Îngerii noştri sunt pe-aproape, sau poate dincolo, în neştiut!
Chiar aşa? vă văd nedumerirea - atâta cât o puteţi schiţa în faţa display-ului.
Chiar aşa! Omul e aici, iar Îngerul lui e… undeva, şi-şi vede mereu perechea, adică e mereu cu ochii pe Omul lui, dar Omul nu-l vede pe El, că cine ştie ce-ar ieşi din asta.
Între Om şi Îngerul lui e un echilibru perfect o vreme, la fel cum există echilibru şi între Galaxii, între Planete şi ce-o mai fi fiind prin spaţiile siderale şi metasiderale.

[George Ene]

De la ipoteze la teorie:
ULTIMA TEORIE COSMOGONICĂ (II)

Problema-problemelor e că Omul, aidoma tuturor celorlalte, îşi porneşte saga, adică începe să fiinţeze, printr-o repunere în echilibru, mai precis o dată cu pornita scânteie a rezolvării dezechilibrului dintre el şi Îngerul său.
Cum? mă veţi întreba.
Iată cum! vă voi răspunde.
Când Omul apare în lume şi e de numai câteva clipe, AntiOmul, adică Îngerul lui, e bătrân-bătrân, tuşeşte, şi abia-şi mai poate ţine udul de atâta bătrâneţe. Când Omul e-n putere şi Îngerul lui e-n putere. Când Omul începe să îmbătrânească, atunci Îngerul lui începe să-ntinerească, şi tot aşa, şi tot mai mult, până când El, AntiOmul, adică Îngerul, devine copil, şi tot mai boţ, tot mai scamă încât nici nu se mai vede, timp în care AntiÎngerul, adică Omul, trece în vârsta a III-a şi intră tot mai adânc în vârsta a IV-a, îmbătrânind şi tot îmbătrânind, încât şi dă duhul, pe când Îngerul lui, tot  copilărindu-se din ce în ce mai mult şi tot mai scâncet, până-n clipa aceea fatidică, a scântii ivite, când hop! îşi schimbă profilul. Mai concret: în clipa-n care Omul îşi ia zborul către neştiut, Îngerul intră pe buricul vreunei Femei… Ca să vedeţi că tot Femeia e cea care-l salvează şi pe Înger! Păi d-aia i se şi spune Femeii că e Mama Întregii Omeniri, dar şi Înger între Oameni, cum bine o văd  unii - cu-un al treilea ochi - că tocmai de aceea-i şi spun Femeii că e un Înger. "Şi ca un înger dintre oameni/ În calea vieţii mele ieşi" cum rostea în chip profetic Poetul.
Ei, dar mă cam depărtai de problema-problemelor: Intrarea Înger şi ieşirea Om.
Repet: Îngerul intră şi intră aşa cum am spus, şi-odată intrat trebuie să şi iasă - că doar n-o rămâne acolo, Doamne fereşte - şi iese, ştiţi voi pe unde şi cum, şi iese de-acolo Om, Om cu viaţă, iese adică AntiÎnger, că Îngerul ăla al Omului ce tocmai îşi dăduse duhul, în fond făcuse schimb de locuri cu Omul, facuseră adică rocada: loc acolo, contra loc aici. Vorba cântecului: "Unul naşte şi-altul moare"! Şi tot aşa, şi tot aşa, Omul se tot învârteşte în jurul Găurii Negre: când intră Înger şi iese Om, ca după aceea, Om fiind, să părăsească scena, şi din nou să revină prin altă Gaură Neagră, cine ştie după cât timp.
Omul e fiul Universului şi cum Universul se primeneşte prin marile Găuri Negre, tot aşa şi Omul face acelaşi lucru prin micile Găuri Negre, mai mult sau mai puţin găuri şi poate nici chiar atât de negre.
Şi-acum, daţi-mi voie să vă mai spun un lucru, pentru că vă tot aud întrebându-vă ce e viaţa: vă pot răspunde în modul cel mai de necontestat cum că viaţa e o alergătură de la o Gaură Neagră la altă Gaură Neagră, în vecii vecilor

Argumente

Primul argument. Cei ce au copii până-n 7 ani, ori chiar până-n 14 (al doilea multiplu al lui 7) au observat, sper, că puii lor umani stau adeseori de vorbă cu cineva nevăzut, care roieşte-n jurul lor. Ei bine, copiii stau de vorbă cu Îngerii lor ăi bătrâni, care sunt destul de cicălitori, ca toţi bătrânii, cum bine se ştie.
Al doilea argument ţine tot de evidenţă, şi, deşi eu sunt sigur că va fi discutat şi răsdiscutat de unii şi de alţii, mă simt dator să vi-l înfăţişez, totuşi, şi-o fac cu aceeaşi iubire ce-o am pentru voi toţi. Lucrurile stau cam aşa: Ideile de mai sus circulă prin Univers de mii de ani, de la un Înger la altul. Eu le-am aflat de la Îngerul meu, de care m-am despărţit chiar adineaori. A, da' să nu credeţi că m-am despărţit definitiv de El. Nici vorbă, pentru că Îngerul meu e încă-n putere, ca şi mine, vă asigur!
Al treilea argument. Întâlnirea noastră a fost programată aici, pe site-ul LOVETIME.ro, chiar de către Îngerii noştri…
Fiţi atenţi şi vedeţi-i şi voi, că doar roiesc în jurul nostru, al fiecăruia dintre noi!

[Maria]

     Am sa raspund la tot ceea ce-ai scris, citandu-te pe tine:,,Prea nu-mi apartin Doamne,si prea-mi lipsesc de la o vreme". Ca raspuns final tot citandu-te :,,Poetul este dat de Creator,la Facerea Lumii,pentru a fi doctorul sentimentelor in intunricul cascat".
       Acum voi spune de la mine: Nu crezi ca te dedublezi prea des? Ce te-ai fi facut daca ingerii erau la genul neutru,...erau androgini?
     

[Semiramis]

da, Maria...Geo, ce te faci? s-a mai inscris cineva la carcoteala...
eu una Geo, te-am citit cu ochii mari, si cu drag.
ingerul tau, l-a oprit pe al meu si au plecat impreuna intr-un colt de lume la palavre, uitand pentru o vreme de noi. si-n libertatea asta a mea, neasteptat venita, s-a mai nascut poate un monstru, monstru imaginat si ramas aici cu mine.
hai, astept sa-i raspunzi Mariei!

[Maria]

  Nu cred ca ingerii pot pleca in vacanta,...asa unii cu altii. Ingerii raman constant lanaga Om,...altfel se rupe ombilicul,...vine dezechilibrul,...iar acesta instalat  in mintea omului(ramasa singura si fara de stapan) creeaza Monstrii. Numai Omul parasit de inger,stie ce-s monstrii,...el n-a fost AntiOm.

[Morticia9]

     Super!
  Geo.. sper ca nu te opresti aici.. abia ne-ai deschis apetitul..
     Sper sa te auzim cat mai curand...

[George Ene]

Fetelor şi băieţilor dragi, vă rog să mă credeţi că eu, unul, nu glumesc când e vorba despre îngerii care ne veghează şi ne strunesc. Chiar eu am simţit-o pe pielea mea. Mi s-au întâmplat, adeseori, fel de fel de lucruri ciudate, pe care abia de vreo doi-trei ani am început să le iau în seamă şi, ca atare, să le pricep. Aşadar, nu glumesc. Şi-ncă un lucru: vă rog să mă credeţi că nu sunt defel un om superstiţios. Adevărul e că eu nu cred în nimic, în afara îngerilor noştri.
Cum aşa? veţi zice. Uite-aşa! Ar trebui să vă scriu despre o succesiune de întâmpări trăite la marginea visului (mai bine zis pe semitrezie) - şi-anume despre o serie întreagă de discuţii avute cu Îngerul meu, să mă puteţi crede. Ar fi foarte mult de spus… Probabil că, până voi ajunge să mă fac înţeles, veţi zice, cu siguranţă, că: "Ăsta (ăsta fiind eu) e nebun!"
Probabil că voi scrie o carte despre treaba asta (mai ceva decât cea scrisă de Andrei Pleşu!), de aceea, vă rog să mă credeţi că prefer să nu intru în amănunte, în clipa de faţă.
…Spunea draga noastră Maria că îngerii noştri nu ne părăsesc nici o clipă. Absolut adevărat. Dar, lucrurile sunt mult mai complexe, pentru că îngerii noştri sunt pretutindeni, oriunde există cei cu care am fost ori suntem în contact. Pur şi simplu ei au întinderea pe care noi fie şi numai o gândim. Iar noi ne aflăm în dublă legătură cu cei duşi, ca şi cu cei prezenţi: o dată prin îngerii noştri, şi-a doua oară prin faptul că ne aflăm pe suprafaţa planetei - prin particulele cuantice care ne străbat în fiecare fracţiune de timp, trecând prin noi, precum şi prin întreaga Terră, fiecare dintre noi aflându-ne într-un fel de plasă a unor câmpuri energetice deocamdată prea puţin cunoscute. Gândiţi-vă numai că noi, fiecare dintre noi, ne aflăm în contact (fie şi prin vaporii de apă, care ne străbat, şi pe care-i respirăm, precum şi cu pământul pe care stăm, dar şi cu cerul de deasupra noastră etc) cu toată istoria umanităţii: cu primii oameni, cu Buddha, cu Isus, cu Decebal, cu Napoleon, cu Ştefan cel Mare, cu Beethoven, cu Traian Băsescu, cu Vladimir Putin, cu G.W. Bush, cu Saddam Hussein, cu teroriştii care-i ţin ostatici pe cei trei jurnalişti români… Nu mai zic că noi, cei de pe acest sait, ne aflăm şi într-un asemenea contact, aşadar în afara celui mijlocit de PC-urile noastre. Suntem ori nu suntem noi, cu toţii, în legătură cu toţi cei menţionaţi de mine?  Indubitabil că suntem.
…Se spune că gândurile nu mişcă obiectele. Adevărat. Gândurile fiecăruia dintre noi generează anumite unde energetice care ajung la unele persoane mai sensibile, încât acestea ne simt, ba chiar ne ghicesc intenţiile, chiar şi gândurile. Şi-atunci, nu e normal să ne întrebăm: Ce sunt gândurile? Dar, dacă toate gândurile umanităţii se îndreaptă către ceva, atunci forţa gândurilor devine devastatoare, ori, dimpotrivă, poate declanşa stări spirituale incontrolabile (pozitive ori negative)… Se pare că omenirea a cunoscut forţa gândului, dar a pierdut-o. Cum aşa? Foarte simplu. Oamenii ultimilor 50 000 de ani, nu mai sunt nici pe departe oamenii însămânţaţi pe Terra de către semenii lor, veniţi din neştiut. Numai că oamenii epocilor (de evoluţie, sau de involuţie?) care-au urmat, au fost dublaţi de Îngerii lor - aterego-urile noastre, rămase de la primii oameni ("A Celor Plecaţi"), care ne însoţesc în moarte, şi cu care facem mereu rocada, aşa cum am spus (deşi nu eu am spus-o, ci Îngerul meu). Nu-i aşa că pare fascinant?
Propun ca deocamdată să ne oprim aici. Vom mai vorbi despre asta, pentru că vă simt  curioşi, şi eu vă sunt şi v-am rămas devotat…
Păcat că am aşa puţin timp la dispoziţie. Şi totuşi, sper să ne revedem în curând.
Până atunci, aştept şi întrebările voastre. Cu ceea ce mă veţi întreba, cu ceea ce ştiu şi-am trăit, şi-am simţit-o chiar pe pielea mea, ne vom pune de acord până la urmă, şi veţi vedea că, în fond, şi voi aţi ştiut toate aceste lucruri extraordinare…