Un oltean si un ardelean comit o fapta tare grava si judele socoate ca-i musai sa-i condamne la streang!
Si ca la executie sa fie prezenta cat mai multa lume si dintr-o parte si din alta, socoate ca pedeapsa sa aiba loc pe malul Oltului... Buuun si facut.
Se aduna multime peste multime si pe un mal si pe altul... (executia avea loc pe malul nost`_a ardelenilor)... se leaga funia de creanga unui copac crescuta chiar deasupra apei, trag ei la sorti si primul care cade a fost olteanul, domnul calau il invita sa-si zica ultima dorinta, asta zice ca ar fuma o tigara, domnul calau i-o da, dupa care il pofteste la funie. Numai ca atunci cand l-au inaltat, creanga, trosc, se rupe, olteanul cade in apa, inoata pana la malul opus, face un semn cu mana, zice un: "Adio, ma ardelene!" si-si vede de ale lui...
Vine randul ardeleanului. Calaul il intreaba care-i este ultima dorinta.
"Apai, domnule calau, zice condamnatul, eu am o singura dorinta, da’ una mare de tat`... "
Calaul se uita nedumerit...
Pe mine, zice ardeleanul, sa ma prindeti de o creanga teapana, ca eu nu stiu inota!...