M-a intrebat deunazi cineva care este nadejdea mea cea mai mare. (Am inlemnit de emotie amintindu-mi ca eu am lansat un topic in care vorbeam despre teama.) Daca ar fi sa raspund acestei intrebari, as spune cam asa:"Nu se poate ca omul, aceste maini, acesti prieteni, acesti poeti, aceste clopote, acest neam, acesti parinti, aceste maici, aceste drumuri, aceste lumini sa nu aiba o DESTINATIE. Nu se poate ca totul sa fie o iluzie! Iar daca toate acestea sunt o iluzie, inseamna ca iluzia insasi este calea si adevarul. Eu cred in ceea ce au crezut pastorul din Miorita si Manole, Dosoftei si Eminescu, Cosbuc si cronicarii, cred in ceea ce crede crinul care are curajul sa scanteie in miezul noptii desi nu il vede nimeni, niciodata" (Ioan Alexandru)