eram doi
şi am rămas singur păpuşar fără sfori
în teatrul de păpuşi
pe perete îţi desenez umbre chinezeşti
ridic păpuşile cu mâna goală la rampă
singur spectator
rup bilete
la poarta lumii mele
păpuşile au chipul tău
desenat în creion
pe perete degetele desenează
irişi albaştri
hai să ieşim din teatru
sau măcar lasă-mă
să-mi cumpăr gumă de şters