ROSTIREA ULTIMEI DORINŢE

[George Ene]

ROSTIREA  ULTIMEI  DORINŢE
 (ingeras)

Iat-am murit: stau în coşciug cuminte,
cu sângele-ngheţat şi-un gol imens în minte.
Şi totuşi, e ciudat că simt cucuie
sub mine, de parcă aş sta pe cuie.
Ei, drace, poate că nu-s chiar atât de… mort!
Îmi sunt pantofii invers: cum îi port
mă strânge unul zdravăn la călcâi,
iar perna-mi e pusă strâmb la căpătâi.
La nasturi încheiat-îs pe sărite
şi-am pe lângă mine lalele ofilite
de parcă-s lipitori cu sânge rece.
Vai mie, adierea morţii mă petrece!
Îmi vine să strănut: m-afumă cu tămâie
şi-mi dă ocol… Părintele Momâie…
Stăpâne,-aş vrea să mişc puţin din buze,
să-mi văd amicii cum or să se-amuze.
Voi ridica şi-o mână - stai, pe care? -
pe dreapta,-n care ţin o lumânare…
Voi învia din morţi precum Iisus
şi voi ţâşni la fel ca el în sus,
că vreau să ţip şi să le stric serbarea
în vârful ei înalt – înmormântarea.
Sunt hotărât să schimb şi eu macazul –
să le arăt, adică, şi obrazul:
“Bătu-v-ar Dumnezeu, prea v-aţi purtat ca proştii
cu mine, voi, bunii mei prieteni, …foştii!
Şi-apoi - vă fie clar! - m-a biruit ispita
de a-mi lua cu mine şi iubita…
Aflaţi că dacă prisosim pe-aicea, amândoi
vom părăsi soborul, dar numai… după voi!”

[Lorelei]

Marturisesc cinstit: iata-au murit in mine
Masuri si rime, strofe, toate de viata pline
Si totusi e ciudat cum ritmul in litere se suie
dactil si iamb, trohaic, pitica viata şuie.
Ei drace, poate toate nu-s chiar atat de moarte
si poate prin iubire de ele sa ai parte
Ma strange visul zdravan incet de la calcai
Ahile-nvins prin stihuri cu lacrimi-capatai.
La nasturi versul este vezi bine stramb inchis
poet nu sunt si totusi pe-ntinsuri m-au proscris
de parca lipitoare ma sug cu sange rece
vai mie, disperarea din critici ma petrece!
Imi vine sa stranut. Din smirna si tamaie
ramas-au rime calpe cu bube si cu raie
Stapana poezie, au nu auzi cum suna
din coada, biete stihuri, starnind in balti furtuna!
Voi ridica si-o mana, dar inca nu stiu care
cu stanga scri-voi iarasi manjitele altare
voi invia din rime in visuri noi ca Christ
si voi tasni spre tine in chip de ametist.

[Semiramis]

călător pe-al morţii drum,
tu vorba mi-o dezleagă!
căci tristele sicrie
te duc în depărtare,
tu, sânge îngheţat ce-mi fluturi
cuvinte de adio...
ce-aş mai putea striga acum
când hotărârea îti e luată
să pleci în neumblarea
altor tărâmuri îngheţate?
de aş putea să alin
durerea ce te frânge,
când cu tămaie te adoarme
visarea nefiinţei.