Iartă-mă că te privesc cu frumuseţea întregii lumi,
că te strig cu vocea copilăriei,
al cărei ecou este ca o moarte ce se repetă,
Iartă-mă pentru că în fiecare seară
te închid în miezul pământului
până ce visele tale adorm în ochii mei,
Iartă-mă că atunci când treci pe lângă mine
mă înalţ deasupra ta fără să mai ating pământul
şi pornesc ca o săgeată din trupul tău încordat
să mă restitui cu credinţă morţii.
Iartă-mă pentru lumina cu care te sfâşii,
pentru cerul pe care ţi-l dăruiesc cu zilnica dăruinţă,
pentru privirea din care n-o să te stingi niciodată,
Iartă-mă că sunt atât de săracă. Locuiesc într-o cămăruţă
Mobilată doar de vise.
Sărută-mă şi iartă-mă.