Cu gândul la voi, botanistele singure, pasionate de frunze ce par fără viaţă.
Spune-mi, ce mai faci, iubito?
O, spune-mi ce mai faci, iubito!
Mai porţi in ochii tăi frumoşi
Surâsul vesel, plin de viaţă,
Ce-mi încânta de dimineaţă
Ochii mei mici şi somnoroşi?
Pe buze, oare-ai mai păstrat,
Din picuri de sirop de fragi,
Nectarul care-n clipe dragi
Cu voluptate l-am gustat?
Spune-mi, iubito, ce mai faci?
Mai ai în păr parfum de flori,
Ciorchini de struguri la ureche
Şi coapse fără de pereche?
Mai simţi în sânul tau fiori...?
Ecoul ne dădea răspuns
Când ne strigam iubirea-n munţi,
Prin rouă alergând desculţi
Şi-mbrăţişându-ne-n apus.
Spune-mi, iubito, tu nu uiţi?
Iar dacă-n minte ne-am aprins,
Să ne-aruncăm fierbinţi în mare
Şi să strigăm cu voce tare
Că ce-am trăit n-a fost doar vis!
Iubito, mai priveşti în zare?
Râzând sub picături de ploaie
Ţinuţi de mâini ne-am învârtit
Şi fericiţi nici n-am simţit
Sub noi pământul că se-nmoaie.
Iubita mea, tu n-ai fugit?
Mă uit de-atunci cu dor în urmă
Şi-ntr-un oftat îmi vărs amarul...
Pe buze s-a uscat nectarul
De când nu suntem împreună.
Iubito, iară facem anul!
***
Ţi-am scris acum - şi nu-i firesc
Să spun din ceea ce e-n mine! -
Ţi-am scris, căci vreau să ştiu de tine!
Da, da!!!
Sau poate... fiindcă te iubesc?!