ACEASTĂ OTRAVĂ
Această otravă e poezie, de bună seamă:
prea e dulce, prea mă îmbie,
prea îmi picură în suflet
ca măzărichea, ca bolovanii, ca stâncile
şi întotdeauna ca munţii.
Vine din ochii tăi catifelaţi, moi,
din glasul tău de mângâiere naivă
şi melancolie pură,
din mângâierile mâinilor tale,
care-mi împart cu dărnicie
această otravă.
Sunt o carte deschisă,
aproape de sfârşit.
Munţii din ultimele pagini -
cărora li se mai spune
şi "Acoperişul Lumii -
i-am suit greu,
neînchipuit de greu
până la tine…
Iată-mă aproape de vârf
dar tu nu mai eşti.
Nu mai eşti nicăieri.
Ai devenit poezie.