Manifest

[Angy]

Cunoasteti oameni care au reusit sa mearga inainte (sa-si asigure supravietuirea, ziua de maine), atunci cand problemele pe plan sentimental i-au lovit din toate partile? Au devenit cumva mai reci, mai distanti?

Eu. Am trecut printr-un astfel de moment. Lumea parca se sfarsise. Noptile se golise de vise, uram totul, toti oamenii, toate zilele fara sfarsit, soarele il uram si luna si stelele, alea trei, asezate pe-o linie. Uram parfumul florilor si animalele, fiecare gaza si fir de praf, ma uram pe mine si tot ceea ce eram, tot ce am facut si tot ce n-am facut, primul iubit si marea. Uram fiecare suvita de aer care imi intra in plamani si care ma mai tinea in viata. O vreme m-am retras apoi am inceput sa socializez. La inceput  intelegeam totul anapoda  Mi se parea ca orice aliati, oricat de apropiati, erau mult, mult prea departe de focul luptei. Eram doar eu cu mine.  O lupta pe cont propriu.  Eu, cu slabiciunile si cu toate fatetele sufletului meu. Cu dureri, cu hohote inabusite intr-un zambet, cu caderi fara capat mascate in gestul simplu de a ma ridica in picioare. Un efort urias, o lupta nedreapta, o incapatanare care trebuia hranita zi de zi.
Am vorbit cu oameni necunoscuti care-mi spuneau:"mergi mai departe, esti pe drumul cel bun". Eram irascibila dar m-au inteles. Prietenii de pe internet m-au facut sa trec peste. Apoi am iesit iarasi in lume sa discut cu oamenii si cel mai important sa ajut pe altii.
Chipul aducatorului de poveri a inceput sa se dizolve... Nu mai stiu cine este... De ce a venit... Nu imi mai pun intrebari...
Am inceput sa traiesc si sa uit muncind, muncind...si evoluand...

[viulian]

@cristi_30

Nu mai tin minte exact citatul din Breban, dar exact cand am avut si eu indoielile mele despre daca se poate merge inainte ...

Zicea ca da, ce nu te distruge, te intareste ... daca nu cumva de distruge de tot a doua oara. Super profund mi s-a parut. E o ciclicitate ... si da, ca sa te aperi devii un pic mai cinic, mai pragmatic, mai cu picioarele pe pamant. Nu cred ca e rau in nici un fel, si nici n-as numi un dezechilibru asta. Toti se 'descurca' cumva intre propriile frustrari / neajunsuri si aspiratii.

[cristi_30]

@ Angy

Ma bucur ca ai reusit, pentru mine esti un model si un exemplu Totusi, timpul pana la regasirea eu-ului, pana la reluarea cursului firesc al vietii, e ingrozitor. Simt ca asteptarea ne omoara, nu problemele in sine. In aceste momente, ma comut pe FF (Fast Forward). De fapt incerc, nu de fiecare data si reusesc...

@ viulian

Ciclicitatea asta de care vorbesti am simtit-o si eu pe pielea mea, doar ca e o ciclicitate grosiera, detaliile sunt tot timpul altele, fiindca si experientele nu sunt de fiecare data identice. Oare acesti oameni care sunt trecuti prin incercarile vietii si care se schimba in fiinte realiste, aparent impenetrabile, cinice si pragmatice, isi "formeaza" un mecanism de protectie, care intra in actiune, poate inconstient, atunci cand mintea (inima) simte ca se apropie un moment "greu" din punct de vedere sentimental? Oare acesti oameni mai pot iubi? Este iubirea lor alta, la un nivel pe care un om "obisnuit" nu il poate percepe (si nici atinge la momentul respectiv)? Ma gandesc ca din cauza acestor trairi sentimentale pe planuri incompatibile, se destrama casnicii si relatii aparent inclestate si sigure (binenteles, unul din motive).

[Angy]

Multumesc ! Departe de a fi model..
Stiu ca este greu pana te regasesti dar trebuie sa treci peste, trebuie sa faci in asa fel ca asteptarea despre care spui sa fie mai usoara. Trebuie sa gasesti ceva care sa te acapareze si... nu sa uiti, dar macar sa treaca pe locul doi nelinistea aceasta.
Stiu, ca atunci cand mi se sfasia  sufletul ingrozitor, cand simteam ca il pierd, imi infigeam mana in toate ranile lui. Il durea pana la nebunie, dar imi spuneam :"toata lumea trece prin deceptii, toata lumea are probleme, toata lumea are caderi, altii cum pot depasi si eu , nu?"
Cristi, fa-ti asteptarea usoara, poti ...nu-i asa? Nu-i asa?
Ma simteam la un moment dat ca in povestea lui Iov cand a cazut in genunchi intrebandu-l pe D-zeu:" de ce, Doamne, de ce? Apoi vazand ca (virgula) cainele si-a dat seama de ceea ce se intampla , inaintea lui, a spus: Paradisul este aici ! In acest Infern!"
Candva, vei spune : "Paradisul este aici ! In acest Infern !"

[cristi_30]

@ Angy

Incerc sa-mi fac asteptarea usoara, cateodata reusesc, alteori mai putin.

Trebuie sa revad Calauza de Tarkovski, sa mai invat putin a trai in acest "infern".

[alexia]

E trecut de miezul nopții și mâine, adică azi, am o zi grea. Cu toate astea, am sa fur nopții câteva minute. Nu am multe de spus, doar ca mi-e dor de voi, de prietenii mei dintre cuvinte, de cei de dincolo de paginile de aici. Mi-e dor tare de tine, Lorelei, de penița ta cu care știai să-mi mai colorezi gândurile. Mi-e dor de tine, Semi, și știu că ești foarte ocupată acum de blog-uri, dar îmi lipsește dorul tău de ducă. Mi-e dor Hangiță de tine, de serile cu povești în care uitam că mă dor rănile.Mi-e dor, Iuliane, să ne mai aduci cu picioarele nu pe pământ, doar mai aproape de el, grijuliu să nu ne trântim. Și mi-e dor de voi: Diana, Charlie, Paul, Mr. Pheonix, Just, Lady Allia și de toți cei cu care petrecem seri frumoase. Și mi-e dor de tine, Escule, pentru că spuneai bine ce spuneai și știam ca nu sunt singura nebună. Mi-e dor de voi toți și mi-e ciudă că aici, unde era cândva casa noastră, bate vântul. Sunt poate printre primii care nu și-a mai găsit timp de popas aici și recunosc asta, însă erați voi. Acum nu mai e ... aproape nimeni. Mi-e dor de voi! Chiar îmi este...

[Lorelei]

Ca si tine, si eu am nostalgii din cand in cand. Uneori mari. Cateodata imi imaginez ca toti cei vechi, care intram rar, reusim sa ne dam intalnire intr-o seara, candva, oricand. Pentru cateva ore. Atat. Mi s-ar parea ceva extraordinar. Dar apoi imi dau seama ca viata ne-a risipit, ne-a impins pe fiecare in cotidianul extrem de ocupat si uneori de stresant, ca uitam si de noi, si de frumusetea lumii, si de ceea ce, candva, ne facea sa citim si scriem aici aproape zilnic. Am crescut, ne-am facut mari... din pacate. NE-om opri candva, la un capat de drum, sper, sa ne tragem sufletul la hanul Hangitei, impreuna.

[Lady Allia]

Bine vă revăd fete dragi... Mă bucur ori de câte ori trag cu ochiul pe Love Time şi văd chipuri cunoscute. Zâmbesc şi e normal să zâmbesc şi să am nostalgii. Lovetime este pe departe acea dragoste la prima vedere care nu se poate uita niciodată...indiferent de tachinări, de dicuţii. La urma urmei, a contat faptul că am construit ceva frumos aici. Cu toţii. Fiecare în felul său personal. Forumul acesta este ca şi un jurnal, ca şi o carte dacă vreţi unde fiecare avem un capitol al nostru. Niciodată nu am să regret că am scris o filă. Regret doar că nu există un timp în care să ne mai adunăm, să mai râdem, să ne mai întrebăm, să ne mai tachinăm. Mi-e dor şi de Escu, iar asta altădată ar fi fost grav  . Glumesc. Deşi uneori incomod, Escu a avut dreptatea lui, dar "picanteria discuţiilor" face parte din divertisment.

Regret că uneori intru în Han şi rămân aşa...cu privirea în gol. De prin cămăruele atât de pline de altădată se aud ecouri, râsete, ciocnet de pahare, cântul menestrelului, vocea Hangiţei, veselia Alexiei, poezia domniţei Lorelei şi versetele lui Semiramis.

Intru uneori şi vreau să scriu, dar am un nod în gât. Nu am nimic cu cei noi. Câteodată ne regăsesc pe noi în câte unul, câteodată zâmbesc la tinereţea, neliniştea şi exuberanţa lor, iar de cele mai multe ori...ies aşa cum am intrat...în linişte. Nu vreau să le tulbur apele şi nici liniştea care au găsit-o aici. Ei au o ordine a lor. Eu le-aş întoarce-o pe dos  . Eu sunt doar un user mai vechi, plin de nostalgii, de numele voastre...nu îmi găsesc defel locul printre ei deşi,...am tot încercat. Nu pot. Pur şi simplu îmi este dor de voi şi vă tot caut, iar voi nu puteţi fi găsiţi niciodată în alţii. De aceea...doar mă bucur ca şi acum de clipele când vă regăsesc aşa...în jurul mesei rotunde.

Totuşi, prin mai-iunie vin la Bucureşti. Am de dat nişte cărţi din cea lansată anul trecut şi tare mult mi-aş dori să ne vedem, să ne cunoaştem, să stăm la o cafea. Sper ca în acea perioadă să ne întâlnim cât mai mulţi.  Am să aduc şi Gărgăriţa câteva clipe ...oarecum e de-a forumului  . O ştiţi încă de când era un grăunte de viaţă.