Semne de punctuaţie

[Lorelei]

astăzi te-am suspendat între două virgule
explicaţie deseori de prisos
între ghilimele te-am pus
citat învăţat pe de rost
în nopţi de insomnie
între paranteze te-am trecut
la altele…
în coadă ţi-am pus apostrof
neterminat gândul să-mi fie
şi să te uite
după apostrof am caligrafiat de mână cu grijă
două puncte
surdă să rămân la toate explicaţiile buzei tale răsfrânte
te-am despărţit cu cratima în două
niciodată numai al meu
şi în final
atentă la toţi şi la toate
între paranteze lasându-te
şi între ghilimele
şi între virgule
cu apostrof cu două puncte şi cu cratimă
ţi-am pus punct

[George Ene]

Ei, fată dragă, ai pus punctul ăla atât de apăst
încât ţi-a picat în poală, pe fusta ta cea mai bună,
cu care ai adormit azi după amiază, căzută
de atâta trudă de a mă fi pus între paranteze,
între ghilimele, între virgule, între dorurile tale,
între visele tale - sugativă,
că văzându-te coborâtă atât de în adânc cu mine
sub toate semnele de punctuaţie ale limbii române,
mi-am zis ca măcar punctul să-l salvez
şi-am tot tras de el, să-l smulg de pe fusta ta,
în aşa hal, că fără să vreau, fir-ar să fie,
l-am smuls cu fustă cu tot, ca dincolo de el -
ţine-te bine - să văd, să văd, să văd…
Tare-aş fi vrut să sărut ceea ce vedeam,
dar mi-a fost teamă că te trezesc…

Aşa că nu-mi mai pune punct niciodată,
că trec de el… dincolo
şi mă lipesc cu totul, definitiv, acolo!