Prăpăstii de gânduri sub gene
înduioşate prin lacrimi se scriu
şi-n cuvinte
mă întorc prin somn către euri
şi numai presimţirea lor mă tresare în vis
adăst în răstimpuri în câte-un cuvânt
să-l stăpânesc aş vrea în încleştare surdă
să-l înham
amforă să-l fac dorurilor mele
de prisos foarte sunt vorbele toate
ale nimănui
plutind între mine şi mine
ca stelele la dumnezeu în grădină